Cetăţeanul bulgar şi cel cipriot prinşi, duminică, la Mangalia, când transportau 69 de migranţi din Irak cu o ambarcaţiune pe Marea Neagră au fost arestaţi preventiv. Cei doi au plecat cu grupul de migranţi în 11 august, dintr-un port situat pe coastele Turciei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cei doi cetăţeni, bulgar şi cipriot, reţinuţi iniţial de procurori, au fost prezentaţi, joi după-amiază, Tribunalului Constanţa care a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile. 

Cele două călăuze sunt cercetate pentru trafic de migranţi, trecere frauduloasa a frontierei de stat, conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau fără certificat de capacitate corespunzător şi punerea în navigaţie a unei nave fără a avea echipaj minim de siguranţă.

Pe de altă parte, cei 69 de migranţi din Irak, între care 29 de minori, au intrat în custodia Inspectoratului General pentru Imigrări, urmând să fie luate măsurile legale ce se impun.

Poliţiştii de frontieră de la Garda de Coastă au continuat cercetările în cazul ambarcaţiunii suspecte din Marea Neagră, interceptată duminică.

”Astfel, a rezultat că ambarcaţiunea Emek 1 era condusă de cetăţeanul cipriot Petros P., în vârstă de 41 ani, ajutat de cetăţeanul bulgar Petar S., în vârstă de 48 de ani, cei doi plecând împreună cu grupul de migranţi în 11 august, dintr-un port situat pe coastele Turciei”, se arată într-un comunicat al Poliţiei de Frontieră.

Poliţiştii de frontieră au stabilit că la bordul ambarcaţiunii se aflau 69 de irakieni, adulţi şi copii, care intenţionau să ajungă în România, pentru ca apoi să-şi continue călătoria spre Italia.

Ambarcaţiunea pe care se aflau cei 69 de migranţi irakieni, între care 29 de minori, a fost interceptată, duminică dimineaţă, de poliţiştii de frontieră, în apropierea ţărmului românesc al Mării Negre, la 10 mile marine de Mangalia.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.