Traficul pe DN 2, în zona unde s-a răsturnat o cisternă, a fost reluat după aproximativ 8 ore. Între timp, autocisterna a fost scoasă în afara părţii carosabile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Maşina a intrat în balans, am simţit-o, am agăţat sensul giratoriu şi m-am răsturnat. Transportam white spirit, o substanţă inflamabilă, dar nu a fost periculoasă. Transportam 24,7 tone. M-am speriat dar nu am păţit nimic”, a spus femeia care conducea cisterna.

Operaţiunea de repunere pe roţi a cisternei răsturnate şi a scoaterii acesteia de pe şosea a durat aproximativ opt ore.

Un prim utilaj care a venit şi a încercat să ridice maşina avariată nu a avut succes, iar apoi a fost adusă la faţa locului o macara de capacitate mai mare cu care s-a  ridicat cisterna, a fost pusă pe roţi şi scoasă în câmp în afara şoselei unde avut loc transferul substanţei în cealaltă cisternă.

”Pompierii buzoieni au fost mobilizaţi timp de aproximativ opt ore pentru gestionarea acestei situaţii. Au fost asigurate măsurile de prevenire a unei situaţii excepţionale acţionând pentru izolarea zonei, protecţia şi limitarea scurgerilor şi reducerea riscurilor existente. Cisterna a fost repusă pe roţi şi deplasată la o distanţă considerabilă faţă de şosea pentru transferul încărcăturii. Au fost riscuri crescute de explozie şi intoxicare ”, a declarat George Creţu purtător de cuvânt al ISU Buzău.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.