Şoferul tractorului implicat în accidentul din judeţul Buzău, în care 12 persoane au fost rănite, a fugit de la faţa locului şi este căutat de poliţişti. Se pare că el ar fi vinovat de producerea evenimentului rutier, dar cercetările continuă. Planul Roşu a fost dezactivat, şapte persoane ajungând deja la spital, iar o femeie însărcitată fiind preluată de elicopterul SMURD pentru a ajunge în Capitală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, agent şef adjunct Mihail Drăghiciu, în urma accidentului produs în zona localităţii Pogoanele, unul dintre şoferii implicaţi în eveniment, respectiv conducătorul auto al tractorului, a fugit de la locul faptei, el fiind căutat de poliţişti.

Din primele informaţii, acesta s-ar face responsabil de producerea accidentului, însă cercetările continuă şi la această oră, traficul pe DN 2 C fiind în continuare blocat.

Între timp, mai multe victime au fost preluate de ambulanţe şi au fost duse la Spitalul Judeţean Buzău. Efectivele medicale au fost suplimentate în vederea primirii rapide şi investigării  răniţilor. Se pare că şapte oameni au ajuns  până acum la spital.

O a opta victimă, o femeie însărcinată în luna a cincea, a fost preluată de un elicopter SMURD pentru a fi transferată la un spital din Capitală. Ea prezintă mai multe traumatisme, dar este conştientă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Buzău, Gabi Cozma, a fost dezactivat Planul Roşu de intervenţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.