Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din judeţul Buzău, a fost atacat, duminică, de un porc mistreţ, în zona satului Berceşti, comuna Cozieni. Victima are muşcături la mâini şi la picioare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Din primele informaţii furnizate de reprezentanţii Prefecturii Buzău, incidentul s-a produs în timp ce în zonă s-ar fi desfăşurat o partidă de vănătoare organizată de administratorul fondului privat de vânătoare 25 Brăeşti.

Victima atacată de mistreţ are răni în urma muşcăturilor la mâini şi la picioare, iar în acest moment se află în ambulanţă, fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău.

Bărbatul este conştient, iar o anchetă a fost declanşată în acest caz, pentru a se stabili modul în care s-a produs incidentul.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.