Un bărbat de 36 de ani din Buzău aflat în carantină a fost prins în flagrant de poliţiştii D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie Buzău în timp ce încerca să ofere mită unor jandarmi care il depistaseră în repetate rânduri părăsind domiciliul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Flagrantul a fost organizat de poliţiştii D.G.A. sub coordonarea prim-procurorului  Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, iar acum bărbatul este cercetat şi pentru dare de mită, pe lângă infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.

Bărbatul de 36 de ani fusese depistat pozitiv cu SARS-CoV-2 pe raza unui stat european şi  era carantinat la domiciliu până pe data de 11 ianuarie. Acesta nu a respectat măsurile impuse de autorităţi şi a fost depistat în repetate rânduri în afara locuinţei de către jandarmi. Pentru că numai în data de 5 ianuarie bărbatul a fost prins de două ori în afara locuinţei, jandarmii au decis să sesizeze Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor. Pentru a-i determina să renunţe la această intenţie, tânărul de 36 de ani le-a propus celor doi lucrători din cadrul IJJ Buzău să le ofere o sumă de bani.

Potrivit Serviciului Judeţean Anticorupţie, cei doi lucrători ai IJJ Buzău au formulat un denunţ către D.G.A-S.J.A. Buzău şi astfel bărbatul a fost prins în flagrant.

„În data de 05.01.2022, poliţiştii D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie Buzău, sub coordonarea prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, au prins în flagrant o persoană fără calitate specială, în timp ce oferea o sumă de bani unor lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Buzău pentru a nu fi dispuse măsurile legale de sancţionare în urma constatării încălcării prevederilor deciziei de carantinare la domiciliu ca urmare a faptului că a fost depistat pozitiv infectat cu virusul SARSCOV-2 pe raza unui stat membru al Uniunii Europene", se arată în comunicatul remis de D.G.A.-S.J.A. Buzău.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.