Autorul unui omor deosebit de grav, produs în judeţul Buzău, a fost prins la aproape 9 ani de la comiterea faptei. În 2013, el a intrat în casă peste o femeie de 89 de ani, imobilizată la pat, pe care a omorât-o pentru 500 de lei. După verificări îndelungate, autorul a fost identificat, fiind trimis în judecată, în stare de arest.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au dispus trimiterea în judecată a unui bărbat pentru săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav, tâlhărie şi violare de domiciliu.  

În fapt, în sarcina acestuia s-a reţinut că, în noaptea de 18.01.2013, pe fondul consumului de alcool, a pătruns fără drept în locuinţa unei femei de 89 de ani, ce se afla imobilizată la pat din cauza unor afecţiuni din perioada copilăriei, după care i-a aplicat mai multe lovituri în zona feţei şi braţelor, cauzându-i fracturi ale acestora, pentru a-i remite banii pe care-i încasase cu titlu de indemnizaţie de handicap şi pensie de agricultor, iar după sustragerea sumei de 500 lei, a sugrumat victima care a murit.  

Cercetările au fost declanşate la data de 19 ianuarie 2013, cu aproximativ cu 9 ani în urmă, când organele de poliţie au fost sesizate că femeia de 89 de ani, a fost găsită decedată la locuinţa sa din comuna Breaza, judeţul Buzău, prezentând urme de violenţă, necropsia efectuată stabilind că decesul s-a produs urmare unei agresiuni. 

"La data respectivă, cercetările efectuate nu au condus la identificarea autorului faptei, însă ele au fost continuate până în prezent, ocazie cu care, urmare unor activităţi complexe, desfăşurate de procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău,  împreună cu lucrătorii de poliţie din cadrul I.P.J. Buzău – Serviciul de Investigaţii Criminale,  folosindu-se tehnici şi metode de investigaţie specifice, s-a reuşit descoperirea autorului faptei în persoana numitului P.D., în vârstă de 31 de ani la data săvârşirii faptei, persoană cu antecedente penale, din aceeaşi localitate cu victima", precizează procurorii. 

La aproape 9 ani de la comiterea faptei, în baza probatoriului administrat, la data de 20 decembrie, s-a dispus trimiterea in judecată a inculpatului pentru săvârşirea celor 3 infracţiuni, solicitându-se instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile, propunere ce a fost admisă.  

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.