O adolescentă de 15 ani şi-a pierdut viaţa în noaptea de joi spre vineri, după ce maşina în care se afla, condusă de un băiat tot de 15 ani s-a răsturnat pe E85, pe raza localităţii Podgoria, din judeţul Buzău.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit IPJ Buzău, din primele date de la faţa locului, s-a stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Focşani către Râmnicu Sărat, un tânăr în vârstă de 15 ani, din Vrancea, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

Accidentul s-a soldat cu  decesul pasagerei, o tânără în vârstă de 15 ani, din Vrancea.

Ancheta poliţiştilor este în curs şi s-a stabilit că maşina condusă în toiul nopţii pe un drum public era furată de la părinţi.

În acest caz, va fi deschis dosar penal, iar poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.