Trei persoane – soţ, soţie şi sora femeii – şi trei societăţi comerciale au fost trimise în judecată de către procurorii braşoveni pentru tentativă de obţinere ilegală de fonduri. Anchetatorii afirmă că cele trei persoane fizice au folosit documente şi date false pe care le-au depus la instituţii ale statului cu scopul de a accesa fonduri guvernamentale prin programul Sart-Up Nation. Printre altele, au declarat în fals că nu mai primiseră ajutoare de la stat pentru activitatea lor economică, deşi acest lucru se întâmplase în perioada pandemiei de COVID.
Faptele au avut loc, conform anchetatorilor, în perioada august 2022 - iulie 2024, când bărbatul a întocmit, singur sau împreună cu soţia şi cumnata sa, o serie de înscrisuri falsificate şi declaraţii false, inexacte ori incomplete, pe care le-a depus în format electronic la Agenţia pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Turism Braşov, în scopul accesării şi obţinerii pe nedrept de fonduri nerambursabile finanţate exclusiv de la bugetul de stat, în valoare de 199.994,25 lei, în cadrul programului guvernamental "Start-Up Nation România", ediţia 2022, menit să stimuleze dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului.
Ancheta arată că pentru comiterea infracţiunii cei trei au parcurs trei etape.
În primă fază în august 2022, firma administrată în acte de cumnata bărbatului şi în realitate de către bărbat, care avea ca obiect de activitate fabricarea altor articole de îmbrăcăminte (exclusiv lenjerie de corp), a depus în format electronic formularul de aplicare la Programul Start-Up Nation Ediţia 2022 Pilon I, prin care a aplicat pentru un ajutor nerambursabil în cuantum de 199.994,25 lei, cu scopul declarat de a-şi înfiinţa un atelier de croitorie.
"În această etapă, inculpaţii au depus două declaraţii pe propria răspundere din care reieşea că «acţionarii/asociaţii nu au avut calitatea de asociat în alte întreprinderi beneficiare de ajutor financiar nerambursabil», respectiv că «nu există legături de rudenie până la gradul II inclusiv şi afini până la gradul II inclusiv între structurile acţionariatului beneficiarului şi furnizorii acestuia»", au transmis anchetatorii.
Aceştia susţin că, în realitate, bărbatul, care era administratorul de fapt al firmei în numele căreia a fost depusă cererea, beneficiase anterior în numele unei alte societăţi comerciale, de suma de 312.888 lei conform unui contract încheiat în data de 16 iunie 2020 în cadrul Schemei de Ajutor de Stat pentru Susţinerea Activităţii IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19, dar şi de suma de 293.072 lei conform unui alt contract încheiat la data de 28 decembrie 2021 în cadrul Schemei de Ajutor de Stat pentru susţinerea activităţii IMM-urilor în contextul Crizei Economice generate de pandemia de COVID19. În plus, cei doi au ignorat relaţia de rudenie când au depus documentele.
În a doua etapă, cumnata bărbatului a depus, în numele firmei pe care o administra în acte, o cerere de rambursare a ajutorului de minimis, ataşând documente care conţineau date false.
Procurorii au identificat trei declaraţii pe proprie răspundere din care rezultau faptele neadevărate, respectiv că "bunurile şi serviciile eligibile au fost achiziţionate cu respectarea principiilor celor trei E (economicitate, eficienţă şi eficacitate) etc.", deşi aceste bunuri nu au fost achiziţionate în mod direct, ci prin interpunerea a doua firme administrate de familia implicată în tentativa de fraudă.
În altă cerere, femeia declara că "nu există legături de rudenie până la gradul II inclusiv şi afini până la gradul II inclusiv între structurile acţionariatului beneficiarului şi furnizorii acestuia", deşi, în realitate această legătură există. Un alt document atesta că "activele achiziţionate sunt noi şi sunt puse în funcţiune la locul implementării proiectului". În plus, au fost depuse inclusiv facturi fiscale false.
"În a treia etapă, la data de 09.02.2024, Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului a transmis către inculpata M.T. S.R.L. o cerere de clarificare privitoare la decont, prin care i-au fost solicitate mai multe precizări referitoare la achiziţiile efectuate, ocazie cu care tentativa de fraudă a fost depistată deoarece inculpatul V.I. a încărcat pe platformă înscrisuri cu date false sau inexacte menite să demonstreze că beneficiara (inculpata M.T. S.R.L.) a demarat procedura de achiziţie publică, a solicitat oferte de preţ de la mai mulţi ofertanţi-furnizori şi a ales oferta cea mai avantajoasă în funcţie de obiectul activului/activelor de interes. Infracţiunea nu s-a consumat şi a rămas în forma tentativei datorită diligenţelor depuse de reprezentanţii Agenţiei pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Turism Braşov, care au identificat tentativa de fraudă şi au refuzat solicitarea de plată la data de 02.07.2024", precizează procurorii.
Rechizitoriul, însoţit de dosarul cauzei, a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Braşov.




























