Trei condamnaţi la moarte urmează să fie executaţi joi, într-un interval de câteva ore, în diferite state americane, o premieră după mai mult de 16 ani, potrivit datelor Centrului de Informare privind Pedeapsa cu Moartea (DPIC). Execuţiile sunt programate în Alabama, Oklahoma şi Tennessee, trei state din sudul Statelor Unite, prin injecţie letală, metoda cea mai răspândită în ţară, relatează AFP.
Ultima dată când pedeapsa capitală a fost aplicată în aceeaşi zi unui număr atât de mare de condamnaţi a fost la 7 ianuarie 2010, când au avut loc trei execuţii similare în Texas, Louisiana şi Ohio, conform datelor consultate de AFP pe site-ul DPIC. În 28 iulie, Florida a procedat la execuţia a doi deţinuţi în aceeaşi zi.
Anul trecut au avut loc 47 de execuţii
Dintre deţinuţii care urmează să fie executaţi joi, doi au fost condamnaţi pentru uciderea unor femei, iar al treilea pentru uciderea şi violarea unei fetiţe, potrivit presei americane. Primele două execuţii sunt programate la ora 10:00 ora locală (15:00 GMT) în Tennessee şi Oklahoma.
A treia, în Alabama, urmează să aibă loc la ora 18:00 (23:00 GMT), a precizat ONG-ul Death Penalty Action într-un comunicat transmis AFP. Organizaţia aboliţionistă a organizat veghe de protest la faţa locului. De la începutul anului 2026, 19 condamnaţi la moarte au fost executaţi în Statele Unite, marea majoritate în Florida (12) şi în Texas (4).
Oklahoma a procedat la două execuţii, iar Arizona la una. Anul trecut au avut loc 47 de execuţii, adică cel mai ridicat nivel de la cele 52 înregistrate în 2009. Pedeapsa cu moartea a fost abolită în 23 dintre cele 50 de state americane. În alte trei state, este în vigoare un moratoriu. Preşedintele Donald Trump este un susţinător fervent al pedepsei capitale, pledând pentru aplicarea ei pe scară cât mai largă în cazul "celor mai grave crime".




























