O autospecială de poliţie a fost implicată, joi, într-un accident rutier soldat cu patru răniţi, în judeţul Bistriţa-Năsăud. Echipajul de poliţie, care era în misiune şi transporta un bărbat arestat preventiv, a lovit un autoturism condus de o femeie care nu i-a acordat prioritate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Accidentul a avut loc la ieşirea din oraşul Bistriţa, joi dimineaţă.

Autospeciala de poliţie transporta un bărbat arestat preventiv şi avea semnalele luminoase şi acustice pornite, când un autoturism ce se afla în faţa acestuia a virat stânga, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, Alexandra Vereşezan, pentru News.ro

”O femeie în vârstă de 42 de ani din municipiul Bistriţa, în timp ce conducea un autoturism, deplasându-se în direcţia Bistriţa - Beclean, nu s-a asigurat la efecturarea virajului la stânga, fiind colizionată de către o autospecială a Ministerului Afacerilor Interne aflată în misiune, care avea semnalele acustice şi luminoase în funcţiune”, a afirmat Alexandra Vereşezan.

FOTO: ISU Bistriţa
FOTO: ISU Bistriţa

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud, Marius Rus, patru persoane au fost rănite, femeia din autoturism fiind încarcerată.

Victimele au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului din Bistriţa, cu răni care nu le pun viaţa în pericol, a mai adăugat purtătorul de cuvânt al ISU.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.