Bărbatul de 32 de ani din Buzău care a intrat în mare să salveze o persoană de la înec a fost găsit plutind pe apă, adus la mal, iar cadrele medicale au încercat să-l readucă la viaţă, însă fără succes.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, bărbatul respectiv a fost văzut plutind şi adus la mal. Cadrele medicale prezente la faţa locului au început manevrele de resuscitare, care au durat câteva zeci de minute, în cele din urmă fiind declarat decesul.

Trupul neînsufleţit va fi dus la morgă pentru efectuarea necropsiei.

Pompierii au fost solicitaţi vineri să intervină în zona Mangalia după ce un bărbat a dispărut în valuri. Conform primelor informaţii el ar fi intrat împreună cu un alt bărbat să salveze o femeie aflată în pericol de înec, celelalte două persoane au ajuns la mal dar el nu ar mai fi putut ieşi din apă.  De asemenea, tot la Mangalia, un bărbat şi cele două fiice ale sale au fost în pericol de înec, fiind salvate în cele din urmă.

În zona Mangalia este afişat steagul roşu care interzice scăldatul.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.