Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

Un bărbat din judeţul Olt, acuzat că a racolat o fată de 15 ani cu care a întreţinut relaţii sexuale, a fost arestat preventiv. El a obligat-o pe fată să facă acelaşi lucru cu mai mulţi bărbaţi, cerând de la aceştia sume cuprinse între 50 şi 300 de lei. Bărbatul ţineas pentru el toţi banii.  

”Poliţiştii Serviciului de Combaterea Criminalităţii Organizate Olt, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Olt, au documentat activitatea infracţională a unui bărbat privind săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi viol, ambele în formă continuată. În urma cercetărilor efectuate, s-a reţinut că, în luna ianuarie 2024, bărbatul cercetat ar fi racolat o persoană vătămată minoră (de 15 ani), pe care ar fi adăpostit-o în locuinţa sa şi ar fi întreţinut cu aceasta, în mod repetat, relaţii sexuale”, a transmis, luni, IGPR.

Sursa citată a precizat că, la scurt timp, bărbatul, profitând de sentimentele victimei faţă de el, precum şi de starea de vulnerabilitate în care se afla (vârsta fragedă, neînţelegeri cu familia) ar fi determinat-o să întreţină relaţii sexuale cu mai mulţi bărbaţi, în schimbul unor sume cuprinse între 50 şi 300 de lei, pe care şi le-ar fi însuşit integral.

”De asemenea, acesta ar fi racolat clienţi, ar fi negociat tarifele şi ar fi pus la dispoziţie locuinţa, în scopul obţinerii de beneficii materiale din exploatarea sexuală a victimei. La data de 25 februarie 2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Olt au dispus reţinerea bărbatului, pentru 24 de ore”, a mai transmis Poliţia.

În cursul zilei de duminică, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Olt a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.