Un bărbat de 52 de ani, care a încercat să intre în ţară cu peste un kilogram de cocaină, este cercetat de poliţişti şi procurori. Drogurile erau ascunse într-un compartiment special al maşinii.
”Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea şi cei ai Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac, împreună cu procurorii D.I.I.CO.T. – Serviciul Teritorial Oradea, au documentat activitatea infracţională a unei persoane, de 52 de ani, cercetată pentru trafic internaţional de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc”, au transmis, miercuri, IPJ Bihor şi DIICOT.
Anchetatorii au precizat că, luni seară, bărbatul a fost prins în flagrant delict de către poliţiştii de frontieră ai S.P.F. Nădlac, la intrarea în ţară, în timp ce ar fi deţinut peste un kilogram de cocaină, destinată comercializării, ascuns într-un locaş special amenajat în interiorul autoturismului cu care se deplasa.

Marţi, procurorii D.I.I.C.O.T.– Serviciul Teritorial Oradea au dispus reţinerea persoanei în cauză, pentru 24 de ore.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.