Un asistent medical şi un biolog de la Serviciul de Medicină Legală Maramureş sunt vizaţi într-un dosar penal cu zeci de suspecţi. Asistentul medical ar fi luat mită, încă din 2016, de la mai multe persoane pentru a atesta valori mai mici ale alcoolemiei, în vederea evitării răspunderii penale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Poliţiştii anticorupţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciului Judeţean Anticorupţie Maramureş, în baza ordonanţelor de delegare emise de procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, au efectuat, la data de 18.05.2022,  un număr de trei percheziţii domiciliare, dintre care una la sediul unei instituţii publice, respectiv Serviciul Judeţean de Medicină Legală Maramureş - Compartimentul Toxicologie şi două percheziţii auto, vizând un asistent medical şi un biolog, ambii angajaţi ai instituţiei în cauză”, anunţă, joi, DGA, într-un comunicat de presă.  

Sursa citată a precizat că asistentul medical a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită, sustragerea sau distrugerea de probe sau de înscrisuri, fals intelectual şi favorizarea făptuitorului, toate în firmă continuată.  

Anchetatorii precizează că ”au rezultat probe care fundamentează presupunerea rezonabilă că, în cursul perioadei 2016-2021, asistentul medical a primit de la  o persoană, cercetată în stare de arest preventiv în cauză, în 10 situaţii, sume de bani având cuantumuri situate între 1.000 lei şi 5.000 lei, provenind de la mai multe persoane (suspecţi în cauză), în schimbul facilitării obţinerii şi înscrierii în buletinele de analiză toxicologică, eliberate la nivelul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Maramureş, a unor valori inferioare ale concentraţiilor de alcool în sânge, astfel încât beneficiarii  (depistaţi anterior în timp ce conduceau autoturisme pe drumuri publice sub influenţa băuturilor alcoolice) să evite tragerea la răspundere penală pentru faptele comise”.  

”Activităţile  de cercetare penală  au relevat faptul că asistentul medical este direct implicat în pretinderea şi primirea (prin intermediul unei persoane fără calitate specială, aflată în stare de arest preventiv în aceeaşi cauză) sumei totale de aproximativ 33.000 lei şi 800 euro, de la un număr de 10 persoane, suspecţi în cauză, în schimbul facilitării obţinerii şi înscrierii în buletinele de analiză toxicologică (vizând pe cei din urmă) eliberate la Serviciului Judeţean de Medicină Legală Maramureş a unor valori inferioare ale concentraţiilor de alcool în sânge, în vederea evitării răspunderii penale”, se mai arată în comunicat.  

Anchetatorii precizează că în cauza penală se efectuează cercetări faţă de un număr de 20 suspecţi, pentru comiterea unor infracţiuni de luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă , fals intelectual, favorizarea făptuitorului şi sustragerea sau distrugerea de probe sau de înscrisuri. 

”Totodată, în lunile martie şi aprilie 2022, poliţiştii anticorupţie ai Serviciului Judeţean Anticorupţie Maramureş, în baza ordonanţelor de delegare emise de procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş au efectuat 2 percheziţii domiciliare şi 2 percheziţii auto, vizând o persoană, fără calitate specială, cercetată pentru comiterea infracţiunilor de complicitate la dare de mită şi trafic de influenţă şi o altă persoană, de asemenea fără calitate specială (cercetată pentru comiterea infracţiunilor de complicitate la luare de mită în formă continuată şi trafic de influenţă în formă continuată) şi au pus în executare mandate de aducere la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, pentru continuarea cercetărilor”, se mai arată în document.  

Persoana cercetată pentru comiterea infracţiunilor de complicitate la dare de mită şi trafic de influenţă a fost ulterior reţinută pe o perioadă de 24 de ore şi prezentată Tribunalului Maramureş cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile, admisă de instanţa de judecată. 

De asemenea, pe parcursul cercetărilor, poliţiştii anticorupţie ai Serviciului Judeţean Anticorupţie Maramureş au ridicat de la sediul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Maramureş  unele eşantioane conţinând probe biologice de sânge, în vederea expertizării, precum şi documente, înscrisuri şi date informatice stocate în memoria unui calculator conectat la un aparat tip “Gazcromatograf“, atestând prelucrarea unor probe de sânge, în cursul perioadei 2016 - 2021. 

      

          

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.