Argeş: Un autocamion cu stupi a ars în întregime/ Nu se cunosc, deocamdată, cauzele incendiului - VIDEO, FOTO

Argeş: Un autocamion cu stupi a ars în întregime/ Nu se cunosc, deocamdată, cauzele incendiului - VIDEO, FOTO
FOTO ISU Argeş

Un autocamion cu stupi a ars în întregime, joi după-amiază, în judeţul Argeş. Pompierii au stins focul ale cărui cauze nu au fost stabilite deocamdată.

Incendiul, care a cuprins un camion încărcat cu stupi, a avut loc pe raza satului Udeni Zăvoi, din comuna argeşeană Călineşti, informează, joi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş.



Pentru stingerea flăcărilor au intervenit pompierii de la Garda de Intervenţie Topoloveni. Când aceştia au ajuns la locul incendiului, flăcările cuprinseseră întregul vehicul, care ardea generalizat.



Concomitent cu misiunea de stingere, pompierii au acţionat şi pentru salvarea unei combine agricole la care flăcările s-au extins.

În urma evenimentului nu au fost identificate victime. Cauza probabilă a producerii incendiului urmează a fi stabilită.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră