Un bărbat în vârstă de 39 de ani din judeţul Argeş a fost reţinut pentru infracţiunea de omor, el este suspectat că şi-a ucis cu un cuţit vecinul, la beţie. Bărbatul a mai fost condamnat pentru furt şi fusese reabilitat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Crima a fost anunţată la 112 în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 02:00. 
Primele cercetări făcute de poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Domneşti arată că un bărbat de 39 de ani, din localitatea Mălureni, în timp ce se afla la locuinţa vecinului său, de 67 de ani, pe fondul consumului de alcool şi al discuţiilor în contradictoriu, l-a înjunghiat pe acesta din urmă.
Cercetările au fost preluate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, împreună cu poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Argeş.
Bărbatul de 39 de ani a fost dus la sediul poliţiei, pentru audieri, iar după administrarea probatoriului, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş a dispus reţinerea acestuia, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă.
Nu se cunosc deocamdată motivele pentru care cei doi s-au luat la ceartă după ce au băut împreună. 
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că agresorul a mai făcut închisoare, el fiind condamnat pentru furt, însă fusese reabilitat6, fapta de omor de care este acuzat nefiind considerată recidivă în ceea ce priveşte infracţiunile.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.