Aproape 300 de persoane au fost asistate medicale pe plajele litoralului românesc în prima lună de la operaţionalizarea punctelor de prim-ajutor. Cele mai multe intervenţii au fost în Eforie Nord şi Costineşti, iar cele mai puţine în Năvodari şi Corbu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, în prima lună de la operaţionalizarea punctelor de prim ajutor pe litoral, pompierii au desfăşurat misiuni în urma cărora 286 de persoane, aflate în dificultate, au fost asistate medical. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate pe plajă, în staţiunea Eforie Nord, unde au fost asistate medical 85 de persoane, urmată de staţiunile Costineşti - 75 de persoane, Saturn - 39 de persoane, Vama Veche - 39 de persoane, Mamaia - 24 de persoane, Năvodari - 21 de cazuri şi Corbu - 3 cazuri.
 
Totodată, echipajele de pe ambulanţele SMURD care deservesc cele opt puncte de prim ajutor (în staţiunile Corbu, Mamaia Nord/Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Costineşti, Saturn-Venus şi Vama Veche) au asistat medical 727 de persoane, dintre care 499 au necesitat transportul la spital. 
 
"Salvatorii care încadrează şenilatele existente pe litoral au desfăşurat 35 de misiuni destinate transportului persoanelor cu diferite afecţiuni medicale în punctele de prim-ajutor existente pe plaje sau la ambulanţe, în vederea preluării şi transportării acestora către unităţile spitaliceşti, pentru investigaţii suplimentare. De asemenea, de la începutul anului până în prezent, 19 persoane au fost salvate de la înec din mare şi 2 persoane din lacuri”, a transmis ISU Dobrogea. 
 
Sursa citată a menţionat că, în perioada 18 iunie - 20 iulie, în judeţul Constanţa, pompierii au fost solicitaţi să acţioneze la 41 de incendii, 5 solicitări pentru asistenţă persoane descarcerate şi 249 de alte intervenţii.
 
De asemenea, în aceeaşi perioadă, inspectorii de prevenire au derulat 105 controale la unităţi de turism şi agrement, în urma cărora au fost aplicate 136 de amenzi, în cuantum de 229.000 de lei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.