Mai multe instituţii desfăşoară o anchetă după ce Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş a fost sesizat că ar exista o relaţie inadecvată între o elevă minoră şi un profesor din aceeaşi şcoală. Fata a fost audiată în condiţii de protecţie, iar profesorul a demisionat din funcţie.
”În data de 28 noiembrie 2025, Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş a fost informat, în cadrul unei discuţii desfăşurate la sediul instituţiei, despre existenţa unor indicii serioase privind o posibilă relaţie inadecvată între o elevă minoră şi un cadru didactic dintr-o unitate de învăţământ din municipiul Timişoara. Potrivit informaţiilor primite, situaţia ar fi fost semnalată conducerii şcolii de către personalul de specialitate, respectiv consilierul şcolar, fiind relatate aspecte care impuneau sesizarea de îndată a autorităţilor competente”, a transmis ISJ Timiş.
Inspectorul şcolar general, Aura Danielescu, a informat instituţiile abilitate. Ea a sunat la numărul 119 (linie naţională destinată raportării situaţiilor de risc privind minorii) şi a sesizat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, precum şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
De asemenea, ea a contactat consilierul şcolar pentru clarificări suplimentare.
”Totodată, inspectorul şcolar general a întocmit şi a transmis organelor de urmărire penală o declaraţie scrisă privind aspectele sesizate. Din informaţiile comunicate instituţiei noastre, autorităţile competente au iniţiat de îndată procedurile legale, minora fiind audiată în condiţii de protecţie, conform legislaţiei aplicabile situaţiilor de vulnerabilitate. De asemenea, unitatea de învăţământ a informat Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş că persoana acuzată şi-a înaintat demisia, cu aplicare imediată”, a precizat ISJ Timiş.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







