Poliţiştii din întreaga ţară au primit, duminică, 17 sesizări privind posibile probleme în procesul electoral, iar cinci dintre acestea nu s-au confirmat. Cele mai multe reclamaţii s-au înregistrat în judeţele Dâmboviţa, Dolj şi Bucureşti. Au fost aplicate trei avertismente pentru apelarea abuzivă a numărului 112.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar-şef de poliţie Monica Dajbog, a anunţat că, duminică, au fost înregistrate 17 sesizări de posibile probleme în legătură cu procesul electoral.

”Din verificările efectuate până în prezent, 5 dintre sesizări nu se confirmă. Au fost aplicate trei avertismente pentru apelarea abuzivă a numărului unic de urgenţe 112 şi pentru consum de băuturi alcoolice în spaţiul de protecţie al secţiei de votare”, a transmis Dajbog. 

Cele mai multe incidente au fost semnalate în judeţele Dâmboviţa (4), Dolj (4), Bucureşti (3).

Dajbog a prezentat câteva exemple:

În judeţul Dâmboviţa, respectiv în Bistriţa-Năsăud, au fost înregistrate sesizări care făceau referire la continuarea propagandei electorale, însă, în urma verificărilor efectuate, nu s-au confirmat.

Vicepreşedintele unei secţii de votare din Municipiul Brăila a sesizat faptul că preşedintele secţiei de votare a consumat băuturi alcoolice, motiv pentru care a fost înlocuit. Poliţiştii  fac verificări pentru a se stabili dacă s-au consumat băuturi alcoolice în spaţiul de protecţie al secţiei de votare.

De asemenea, au fost raportate mai multe cazuri medicale: în Capitală, două femei au căzut în secţiile de votare şi au fost transportate la Spitalul Universitar.
În judeţul Ilfov, unui bărbat de 85 de ani i s-a făcut rău în secţia de votare, fiind chemată ambulanţa, însă bărbatul a refuzat transportul la spital.

La o secţie din judeţul Bihor, unui membru al unui birou electoral care este diabetic i s-a făcut rău, fiind transportat la o unitate medicală. 

În Municipiul Mediaş, la ieşirea dintr-o secţie de votare, o femeie de 80 de ani a alunecat şi a căzut. Subofiţerul din cadrul ISU Sibiu, aflat în paza secţiei i-a acordat primul ajutor şi a sunat la 112. Femeia a fost transportată la spital. 

La mai multe secţii de votare din Timiş, au fost înregistrate probleme cu alimentarea cu energie electrică, motiv pentru care Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a trimis de urgenţă un generator.

 
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.