Un accident rutier a avut loc, vineri după-amiază, în Sectorul 1 al Capitalei, după ce un taximetru nu a acordat prioritate unei autospeciale a Brigăzii Rutiere, care avea girofarul pornit. Cei doi agenţi de poliţie aflaţi în maşină au fost răniţi uşor, fiind transportaţi la spital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Brigăzii Rutiere, accidentul rutier a avut loc în Sectorul 1 al Capitalei, pe strada Occidentului, la intersecţie cu strada Berzei, fiind implicate un taximetru şi o autospecială a Poliţiei rutiere. Şoferul taxiului nu a acordat prioritate maşinii de poliţie, cu toate că aceasta avea girofarul pornit, iar maşina de Poliţie s-a răsturnat peste taximetru.

Reprezentanţii Brigăzii au precizat că cei doi agenţi de poliţie din autospecială au fost răniţi uşor, fiind transportaţi la spital.

La faţa locului sunt echipaje de poliţie şi medici, iar poliţiştii rutieri dirijează traficul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.