Zemfira, una dintre cele mai populare cântăreţe din Rusia, inclusă în februarie pe o listă de „agenţi străini” după ce a criticat ofensiva militară din Ucraina, a fost văzută duminică la turneul de la Roland-Garros, unde a asistat la meciul Elina Svitolina – Daria Kasatkina.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina a învins-o pe rusoaica Daria Kasatkina, scor 6-4, 7-6 (5), în optimile de finală ale French Open.

Potrivit Reuters, Zemfira, care a părăsit ţara ca urmare a opiniei sale cu privire la invadarea Ucrainei, a fost văzută în boxa Dariei Kasatkina.

Zemfira a fost inclusă în februarie pe o listă de „agenţi străini” pe motiv că a sprijinit Ucraina şi a criticat „operaţiunea militară specială” a Rusiei.

Ministerul rus al Justiţiei preciza atunci că Zemfira, al cărei nume complet este Zemfira Ramazanova, „sprijină în mod deschis Ucraina, a susţinut concerte în ţări neprietenoase în timp ce s-a pronunţat împotriva operaţiunii militare speciale şi a primit sprijin din surse străine”.

Născută în regiunea centrală a Rusiei Bashkortostan, Zemfira a început să cânte în 1998 şi a câştigat popularitate în Rusia şi alte state ex-sovietice.

Este cunoscută ca opozantă a războiului din Ucraina şi, pentru o vreme, site-ul ei a afişat sloganul „Nu războiului”. Ea a părăsit Rusia pentru a se stabili în Franţa, după ce Vladimir Putin a ordonat trupelor sale să invadeze Ucraina în februarie anul trecut.

Persoanele etichetate ca „agenţi străini” de guvernul rus au fost adesea supuse percheziţiilor poliţiei şi altor măsuri punitive. Multe au părăsit ţara în ultimul an.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.