Trupa Guns N' Roses şi-a început turneul nord-american, intitulat ”Not In this Lifetime”, cu un show incendiar, joi seară, în oraşul Detroit, informează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La acest concert spectaculos, organizat pe stadionul Ford Field din Detroit, au asistat peste 41.000 de spectatori, precizează billboard.com. 

Concertul, la succesul căruia au contribuit numeroase efecte pirotehnice, a inclus 24 de piese din repertoriul celebrei piese americane şi a durat două ore şi 35 de minute. 

De asemenea, acesta a fost primul show pe care solistul trupei californiene, Axl Rose, l-a susţinut în picioare, fără să mai fie nevoit să cânte pe ”tronul” împrumutat de la Dave Grohl - solistul trupei Foo Fighters -, pe care l-a utilizat în timpul show-urile sale alături de trupa australiană AC/DC după ce şi-a fracturat piciorul drept în primăvara acestui an.

Potrivit revistei Billboard, Axl Rose a fost în mare formă, Slash şi Duff McKagan au impresionat la chitară la fel ca în prima tinereţe, iar o scenă petrecută în timpul piesei ”Knockin' On Heaven's Door”, când Axl s-a sprijinit de umărul lui Slash, i-a încântat pe fani şi reprezintă un semn dătător de speranţă în privinţa faptului că vechile animozităţi dintre membrii trupei au fost ”îngropate” pentru totdeauna, iar Guns N' Roses a început cu adevărat un nou capitol în evoluţia trupei.

Turneul ”Not In This Lifetime” al formaţiei americane va continua cu un show în Kansas City, pe 29 iunie. 

Trupa Guns N' Roses va susţine în vara acestui an un turneu de amploare, ce va include 20 de concerte pe stadioane din Statele Unite şi Canada.

Turneul grupului Guns N' Roses a fost intitulat ”Not In This Lifetime” - o aluzie la o frază celebră rostită de Axl Rose. În 2012, întrebat de un jurnalist dacă există o şansă reală pentru ca grupul să se reunească, solistul grupului a răspuns astfel: ”Not in this lifetime” (”Nu în această viaţă”).

Turneul nord-american al formaţiei californiene se va încheia pe 22 august. La această serie de 20 de show-uri sunt aşteptaţi peste 2 milioane de spectatori. 

Trupa Alice In Chains va cânta în deschiderea primelor cinci concerte din acest turneu. Aceeaşi trupă a cântat şi în deschiderea concertului pe care Guns N’ Roses l-a susţinut la T-Mobile Arena din Las Vegas, în aprilie.

Lenny Kravitz va deschide patru show-uri ale grupului californian, în perioada 19 - 24 iulie.

Axl Rose, Slash şi Duff McKagan, trei membri din formula originală a trupei Guns N’ Roses, au cântat pentru prima dată împreună după anul 1993, pe 3 aprilie, în cadrul unui show pe care l-au susţinut în clubul Troubadour din Los Angeles.

Apoi, legendara trupă americană a susţinut două concerte la Festivalul Coachela, un concert la T-Mobile Arena din Las Vegas şi două concerte în Ciudad de Mexico.

Trupa Guns N' Roses a anunţat la începutul acestui an că se va reuni în formula sa originală, din care fac parte solistul Axl Rose, chitaristul Slash şi basistul Duff McKagan.

Guns N' Roses este o trupă rock americană, înfiinţată în 1985, la Los Angeles. Cele şase albume de studio ale sale - ”Appetite for Destruction” (1987), ”G N' R Lies” (1988), ”Use Your Illusion I” (1991), ”Use Your Illusion II” (1991), ”The Spaghetti Incident?" (1993) şi ”The Chinese Democracy” (2008) - s-au vândut în peste 100 de milioane de copii pe plan mondial. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.