Unul dintre ultimele tablouri ale lui Van Gogh, expus pentru prima dată după 60 de ani

Unul dintre ultimele tablouri ale lui Van Gogh, expus pentru prima dată după 60 de ani

Câteva sute de persoane au stat la coadă marţi, la Hong Kong, pentru a admira un tablou al lui Vincent van Gogh, expus publicului pentru prima dată în ultimii 60 de ani, înaintea unei licitaţii.

Tabloul „Châtaigniers en fleurs/ Castani în floare” a fost expus la Hong Kong înainte de a fi scos la licitaţie în 18 noiembrie la New York, unde se estimează că va aduce aproximativ 180 de milioane de dolari, potrivit casei de licitaţii Sotheby's. Tabloul înfăţişează un castan în floare pe lângă care trec un bărbat singur şi un grup de trei femei.

Este vorba despre una dintre cele douăsprezece opere, aparţinând colecţionarilor argentinieni decedaţi Nelly Arrieta de Blaquier şi Carlos Pedro Blaquier, care vor fi scoase la licitaţie. Printre acestea se află şi tablouri ale lui Claude Monet, Camille Pissarro şi Paul Cézanne.

Se fac speculaţii cu privire la identitatea viitorului cumpărător. „Prezentarea noastră de la Hong Kong sugerează că Asia este cu siguranţă o posibilitate”, a declarat pentru AFP Scott Niichel, vicepreşedinte al Sotheby's.

Realizat în 1890, tabloul a fost pictat în ultimele două luni din viaţa pictorului. „Este una dintre ultimele opere ale lui Van Gogh, printre cele mai expresive şi pline de speranţă din această ultimă etapă a carierei sale”, a declarat Scott Niichel.

Este vorba despre una dintre cele aproximativ 70 de lucrări create de artistul olandez după ce a părăsit azilul psihiatric din Saint-Rémy. A murit la scurt timp după aceea, la vârsta de 37 de ani, după ce s-a împuşcat în piept.

„Această frenezie maniacală cu care a aplicat vopseaua sugerează că mai avea încă atât de mult de oferit şi că se grăbea să-l transpună pe pânză”, a descris Scott Niichel, subliniind grosimea straturilor de vopsea.

„Verger au cyprès/ Livada cu chiparoşi” deţine în prezent recordul pentru cea mai scumpă operă a artistului, vândută la licitaţie în 2022 cu 117,2 milioane de dolari.
 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră