Artiştii români Xenia Pamfil, Adrian Barbu şi Gabriel Rusu vor participa la festivalul Benzii Desenate de la Poznań, care are loc în perioada 9 - 11 mai.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cel mai mare eveniment de gen din Polonia oferă publicului toate evenimentele gratuit şi se încheie, în mod tradiţional, cu Ziua Benzii Desenate Gratuite.

În această zi, creatorii oferă publicului fanzine cu tematică diversă şi participă la sesiuni de autografe.

Organizatorul principal al festivalului este Biblioteca Universitară din Poznań, singura din Polonia care se ocupă în mod academic de banda desenată şi deţine cea mai amplă colecţie din ţară, însumând peste 15.000 de poziţii.

În acest an, organizatorii şi-au propus să pună accentul pe banda desenată din două ţări, România şi Germania.

Programul festivalului cuprinde mai multe elemente dedicate creaţiei şi creatorilor români. Publicul polonez va avea astfel posibilitatea să cunoască artiştii din România prin intermediul întâlnirilor, prezentărilor, expoziţiilor, revistelor de bandă desenată, pregătite special pentru eveniment.

Xenia Pamfil, Adrian Barbu şi Gabriel Rusu vor participa la o masă rotundă dedicată benzii desenate româneşti, la vernisajul expoziţiei „Banda desenată din România 2019”, vor lansa şi dărui publicului un fanzin românesc, pregătit în limba polonă. Selecţia artiştilor prezenţi în fanzin îi cuprinde pe Maria Surducan, Ileana Surducan, Xenia Pamfil, Anna Júlia Benczédi, Adrian Barbu, Gabriel Rusu.

ICR Varşovia a colaborat la realizarea proiectului cu Centrul de Limbă şi Cultură Poloneză din Cluj-Napoca, din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.