Trailerul filmului „Un pas în urma serafimilor”, lungmetrajul de debut al lui Daniel Sandu, se află în top 50 al celor mai populare videoclipuri pe YouTube în România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Lansat în urmă cu patru zile, trailerul filmului a reuşit să adune peste 34.000 de vizualizări pe platforma social media dedicată conţinutului video.

Filmul, ce va fi lansat în cinematografele româneşti pe 22 septembrie, spune povestea lui Gabriel, un adolescent care îşi doreşte să devină preot şi urmează cursurile unui seminar teologic ortodox. Iniţial, el încearcă să se adapteze mediului, dar, în cele din urmă, îşi dă seama că sistemul este complet corupt şi abuziv. Nu după multă vreme, împreună cu alţi trei colegi, este etichetat de consiliul şcolii drept elev-problemă. Prinşi în lupta pentru putere între un preot incoruptibil, dar abuziv, şi un profesor laic viclean şi corupt, elevii învaţă că minciuna, furtul, manipularea şi trădarea sunt aptitudini pe care trebuie să şi le însuşească pentru a rezista în seminar.

„Un pas în urma serafimilor” îi are în rolurile principale pe Ştefan Iancu şi Vlad Ivanov, distribuţia fiind completată de Ali Amir, Alfred Wegeman, Ştefan Mihai, Niko Becker, Ilie Dumitrescu Jr., Cristian Bota, Marian Popescu şi Radu Botar.

Scenariul şi regia poartă semnătura lui Daniel Sandu, imaginea aparţine lui George Dăscălescu, montajul a fost realizat de Mircea Olteanu, costumele de Cireşica Cuciuc, scenografia este semnată de Adrian Cristea, iar Marius Leftărache s-a ocupat de sound-design. Producători sunt Ada Solomon şi Ioana Drăghici.

„Un pas în urma serafimilor” a fost dezvoltat din 2008 în cadrul unora dintre cele mai prestigioase workshop-uri de profil: CineLink 2008, Ekran Wajda School 2010, Berlinale Co-Production Market 2013, Les Arcs Coproduction Village, Baltic Event Coproduction Market.

Debutul în lungmetraj al regizorului Daniel Sandu este o producţie Hi Film Productions, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi Programul MEDIA - EUROPA CREATIVĂ al Uniunii Europene, Hollywood Multiplex Bucureşti Mall, Dr. Oetker, BCR, Vodafone România, MEDA, Praktiker România, Alphega Farmacie.

„Un pas în urma serafimilor” este distribuit în România de microFILM, iar la nivel internaţional de INDIE SALES.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.