Thrillerul „Us” al lui Jordan Peele a înregistrat un prim weekend de box office suprinzător, iar „Captain Marvel” a depăşit pragul de 900 de milioane de dolari încasări la nivel global.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Us”, al doilea lungmetraj scris şi regizat de Peele, a generat încasări de 70,2 milioane de dolari la nivel nord-american, iar la nivel global, de 86,9 milioane de dolari, potrivit boxofficemojo.com.

Din punct de vedere al încasărilor înregistrate în primul weekend, filmul - cu Lupita Nyong'o, Winston Duke şi Elisabeth Moss - este al treilea horror din toate timpurile, după „It” (123,4 milioane de dolari) şi „Halloween” (76,2 milioane de dolari).

În plus, el a înregistrat al doilea cel mai bun debut al anului, după „Captain Marvel”.

Filmul „Captain Marvel”, cu Brie Larson în rol principal, a generat, în al treilea weekend de la premieră, încasări de 35 de milioane de dolari la nivel nord-american, ocupând locul al doilea în box office. La nivel global, filmul a generat încasări totale de 910,2 milioane de dolari.

Lungmetrajul regizat de Anna Boden şi Ryan Fleck este, din punct de vedere al încasărilor, a zecea adaptare BD din toate timpurile.

Animaţia „Wonder Park”, pentru care şi-au împrumutat vocile Mila Kunis, John Oliver şi Matthew Broderick, a coborât un loc, până pe trei, în al doilea weekend de la premieră, când a generat încasări de 9 milioane de dolari.

Filmul de dragoste „Five Feet Apart” s-a clasat pe locul al patrulea, în coborâre o poziţie, cu încasări de 8,7 milioane de dolari în al doilea weekend de la premieră. Pelicula spune povestea a doi adolescenţi bolnavi, care se întâlnesc în spital şi se îndrăgostesc.

Filmul de animaţie „How to Train Your Dragon: The Hidden World”, pentru care şi-au împrumutat vocile Cate Blanchett, Gerard Butler şi Kit Harington, între alţii, a coborât un loc, până pe cinci, cu încasări de 6,5 milioane de dolari în al cincilea weekend de la premieră.

Comedia „A Madea Family Funeral”, scrisă şi regizată de Tyler Perry, care interpretează şi rolul principal, a coborât tot un loc, clasându-se pe şase, după al patrulea weekend, cu încasări de 4,5 milioane de dolari.

Comedia romantică „Gloria Bell”, de Sebastián Lelio, premiat cu Oscar pentru „Una Mujer Fantástica”, a urcat 11 locuri în box office, până pe şapte. În al treilea weekend de la premieră, filmul cu Julianne Moore şi John Turturro în distribuţie, a generat încasări de 1,8 milioane de dolari.

Comedia „No Manches Frida 2”, cu Martha Higareda şi Omar Chaparro în distribuţie, a coborât două poziţii, până pe opt, după ce în al doilea weekend a generat încasări de 1,7 milioane de dolari.

Lungmetrajul de animaţie „The LEGO Movie 2: The Second Part” a coborât un loc, până pe nouă, cu încasări de 1,1 milioane de dolari, înregistrate în al şaptelea weekend de la premieră.

Filmul SF „Alita: Battle Angel”, regizat de Robert Rodriguez, s-a clasat pe zece, în coborâre un loc, după ce, în al şaselea weekend, a generat încasări de 1 milion de dolari.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.