Senatul Statelor Unite a adoptat, marţi, în unanimitate, o lege care garantează plata redevenţelor pentru difuzarea online a cântecelor care datează de dinainte de 1972, o decizie hotărâtoare privind compensarea muzicienilor, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Camera Reprezentanţilor şi-a dat acordul în aprilie, cu câteva diferenţe în raport cu versiunea validată de Senat. Va trebui ca cele două camere să cadă de acord cu privire la neînţelegeri pentru ca legea să fie definitiv aprobată de Congres. 

Parlamentarii au ignorat obiecţiile platformei de radio Sirius XM, care a fost ameninţată că este boicotată de marile nume ale muzicii precum Paul McCartney şi Katy Perry. 

Potrivit Variety, SiriusXM a avut obiecţii cu privire la mai multe prevederi ale documentului, care urmăreşte să protejeze înregistrările scoase pe piaţă înainte de 1972 pentru a nu ieşi de sub protecţia drepturilor de copywrite, inclusiv eliminarea radiourilor terestre de la plăţile care li se cuveneau. 

"Music Modernization Act" sau legea modernizării în muzică prevede înainte de orice ca serviciile de difuzare online a pieselor să-i plătească pe muzicieni pentru cântecele scrise înainte de 1972, dată la care se aplică legislaţia actuală asupra drepturilor de autor. 

Până în prezent, artiştii nu aveau dreptul la compensaţie financiară când aceste platforme au difuzat cântecele de dinainte de 1972. 

Această reformă ar trebui să permită de asemenea producătorilor şi tehnicienilor să caute să obţină redevenţe pentru piesele la care au lucrat, întrucât nu dispuneau de această posibilitate înainte. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.