Cea de-a cincea ediţie a festivalului Rocanotheworld, primul după ieşirea din starea de urgenţă, la care au participat 15 artişti, a avut loc în perioada 24-28 iunie, la Iaşi. Publicul pasionat de muzică alternativă i-a putut vedea pe Adam's Nest, Toulouse Lautrec, Robin and the Backstabbers, Lucia, Pinholes, byron, Fine, It's Pink, Eyedrops, Argatu, Ana Coman, Jurjak, Luna Amară, om la lună, Les Elephants Bizarres, The Mono Jacks.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Printre măsurile de siguranţă implementate s-au numărat limitarea biletelor la 500/ seară, măsurarea temperaturii la intrare, purtarea obligatorie a măştii pe toată durata evenimentului, amplasarea unor spaţii de stat jos bine delimitate şi menţinererea distanţei sociale de 2 metri. 

La această ediţie a Rocanotherworld, achiziţia biletului de participare a susţinut artiştii care au urcat pe scena festivalului şi care au concertat pro bono la ediţiile anterioare.

Ca în fiecare an, festivalul îşi continuă tradiţia caritabilă chiar şi după încheierea concertelor, cauza susţinută în acest an fiind ajutorarea a 500 de familii din 4 sate ce aparţin de comuna Lungani cu pachete cu produse alimentare de bază, produse de curăţenie şi materiale sanitare necesare şi obligatorii în această perioadă de pandemie.

"Cea mai mare provocare pentru noi ar fi fost să amânăm ediţia de anul acesta aşa că am decis să o facem să se întâmple, cu tot contextul actual, pentru publicul nostru şi pentru noi deopotrivă. Desigur că nu a fost uşor să reducem un festival cu 40.000 de spectatori la 2.500, cu o singură scenă şi cu trei trupe pe seară şi să lăsăm deoparte aspecte ale evenimentului pe care le dezvoltasem dar am avut nevoie cu toţii să păstrăm acest timp şi acest spaţiu de susţinere unii pentru ceilalţi. Pentru noi a contat foarte mult că am am putut fi alături de publicul nostru, care ne-a ajutat să facem această ediţie posibilă, a venit să fie alături de noi şi a înţeles necesitatea respectării regulilor”, a declarat Patricia Butucel, directorul festivalui.

"Nu îmi vine să cred că am cântat căci mă aşteptam să cântăm pentru prima data în toamnă sau poate la anul. Bineînţeles că festivalul a fost complet diferit de tot ce am trăit până acum, distanţarea socială presupune să se întâmple altfel lucrurile. Dar lumea s-a bucurat, noi ne-am bucurat de asemenea şi ni s-a părut foarte fain", spune Dan Byron, solistul trupei Byron.

Festivalul Rocanotherworld a debutat în anul 2016 şi l-a avut ca inspiratie pe Ioan Dan Niculescu („Roca”) - designer, călător, DJ, gurmand, antreprenor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.