Patronul Virgin Richard Branson a scris vineri pe site-ul grupului că a crezut că va "muri", după ce s-a rănit într-un accident de bicicletă, şi a publicat o serie de fotografii în care îşi arată rănile grave, mai ales la faţă, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Omul de afaceri povesteşte că a căzut "acum câteva zile" pe un drum de pe Insula Virgin Gorda, în arhipelagul Insulelor Virgine Britanice, în timpul unei plimbări cu bicicleta împreună cu copii săi Holly şi Sam.

"Coboram un deal când, brusc, s-a făcut întuneric şi am lovit o bornă în plin. Am trecut peste coarne şi mi-am văzut literalmente viaţa defilându-mi prin faţa ochilor", povesteşte sexagenarul britanic.

"Chiar am crezut că am să mor", afirmă miliardarul, care s-a rănit la un genunchi, la bărbie, la un obraz şi la un umăr în acest accident.

Branson s-a dus ulterior la Miami, pentru a fi examinat medical.

Atracţia faţă de risc a patronului Virgin i-a adus o serie de succese în afaceri şi întreprinderi tehnologico-sportive, însă a condus şi la accidentul navetei sale spaţiale, în noiembrie 2014.

SpaceShipTwo s-a prăbuşit în timpul unui zbor de testare, în deşertul Mojave, la nord-est de Los Angeles, după ce s-a despărţit de avionul de lansare.

Acest accident a antrenat moartea pilotului Michael Alsbury şi rănirea gravă a copilotului Pete Siebold.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.