Regizorii Francis Whately şi Benjamin Whalley se numără printre invitaţi speciali ai ediţiei de anul acesta a DokStation Music Documentary Film Festival, care va avea loc în perioada 14 - 17 septembrie,

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Francis Whately, regizorul filmelor ”David Bowie: Five Years” (2013), documentar ce acoperă cinci dintre cei mai importanţi ani ai carierei lui artistului britanic, şi ”David Bowie: The Last Five Years” (2017), despre ultimele două albume - “The Next Day” şi “Blackstar” - şi despre spectacolul “Lazarus”, care sejoacă pe Broadway. Regizorul britanic va fi prezent la finalul proiecţiilor, pentru a dialoga cu spectatorii.

A doua ediţie DokStation este dedicată muzicianului britanic David Bowie, care a murit pe 10 ianuarie 2016. Pe lângă titlurile amintite, programul va conţine clasicul ”Ziggy Stardust And the Spiders from Mars” (1973), de D.A. Pennebaker, filmul concertului din 3 iulie 1973, când Bowie l-a interpretat ultima dată pe Ziggy, ”David Bowie: The Man Who Stole The World” (2016), de Elena Carmen şi Billy Simpson, primul documentar-omagiu lansat după dispariţia lui Bowie.

Producătorul şi regizorul Benjamin Whalley va fi, de asemenea, prezent la Bucureşti, în cadrul festivalului, cu ocazia proiecţiei documentarului ”Synth Britannia” (2009). Filmul descoperă generaţia post-punk şi muzica electronică a anilor '70 - '80, cu o semnificativă influenţă asupra muzicii contemporane, oprindu-se la figuri precum Vince Clarke, Martin Gore, Richard H. Kirk, Gary Numan şi Annie Lennox.

Proiecţiile, concertele, evenimentele şi atelierele pentru copii şi tineri se vor desfăşura în mai multe cartiere ale capitalei, transmit organizatorii.

Grupul scoţian alternative rock The Jesus and Mary Chain va concerta, pe 14 septembrie, la Amfiteatrul “ Mihai Eminescu” din Bucureşti, în deschiderea festivalului DokStation.

Biletele pentru concertul The Jesus And Mary Chain din cadrul DokStation Music Documentary Film Festival sunt disponibile online, pe Eventbook.ro, în reţeaua naţională a librăriilor Humanitas, Librăria Franceză "Kyralina" şi la sediul Eventbook din strada Ion Brezoianu Nr. 21.

Până pe 13 septembrie, ele costă 95 de lei, iar în ziua evenimentului (14 septembrie), 120 de lei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.