Rapperul Lil Baby a petrecut trei săptămâni în fruntea Billboard 200 cu albumul „My Turn”, lansat în urmă cu mai mult de trei luni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„My Turn” s-a clasat, în săptămâna încheiată pe 18 iunie, pe primul loc în topul american al albumelor, după ce a fost vândut în 72.000 de unităţi, potrivit Nielsen Music/ MRC Data. Aceasta a fost a doua săptămână consecutivă petrecută pe această poziţie, prima fiind înregistrată la lansare, în luna martie.

Anul acesta, doar trei albume au petrecut mai mult de trei săptămâni pe primul loc în Billboard 200 - „My Turn”, „After Hours” al lui The Weeknd (patru) şi „Please Excuse Me for Being Antisocial” al lui Roddy Ricch (trei în 2020 şi una în 2019).

Top 10 al actualului Billboard 200 nu cuprinde nici săptămâna aceasta vreun debut. Este pentru prima dată, din ianuarie 2019, când timp de două săptămâni niciun debut discografic nu a ajuns între primele zece clasate.

Lady Gaga şi „Chromatica” s-au menţinut pe poziţia secundă a listei, cu 44.000 de unităţi vândute în a treia săptămână de la lansare.

Rapperul DaBaby şi „Blame It on Baby” au urcat trei locuri, până pe trei, cu 40.000 de unităţi vândute în a noua săptămână de top, iar Post Malone şi „Hollywood’s Bleeding” au câştigat patru locuri, clasându-se pe patru, cu 36.000 de unităţi vândute în a 41-a săptămână de la debut.

„Dark Lane Demo Tapes” al lui Drake s-a menţinut pe locul al cincilea, cu 36.000 de unităţi vândute în a şaptea săptămână de la lansare, în timp ce „High Off Life” al rapperului Future a coborât două poziţii, până pe şase, după ce a fost vândut în aproximativ 36.000 de unităţi în a cincea săptămână.

Rapperul Gunna şi albumul „Wunna” au coborât patru locuri în top, până pe şapte, cu 35.000 de unităţi vândute în a patra săptămână de la apariţie, în timp ce „Eternal Atake” al rapperului Lil Uzi Vert a urcat un loc, până pe opt, după ce a fost vândut în peste 34.000 de unităţi în a 15-a săptămână de top.

„The Goat” al rapperului Polo G s-a clasat pe locul al nouălea, în coborâre două poziţii, după ce a fost vândut în 34.000 de unităţi în a cincea săptămână de la debut.

The Weeknd şi „After Hours” s-au menţinut pe poziţia a zecea, cu aproximativ 34.000 de unităţi vândute în a 13-a săptămână de la lansare.

Billboard 200 clasifică cele mai populare albume din Statele Unite pe parcursul unei săptămâni, pe baza consumului multimetric, care include vânzarea de copii fizice ale discurilor, single-urilor (10 cântece înseamnă un album) şi activitatea online (1.500 de accesări sunt egale cu un album). 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.