Ministrul Sănătăţii: Am cerut deja spitalelor să îmi trimită necesarul de resursă umană, să putem debloca încă câteva mii de posturi / Îmi doresc ca în prima parte a anului să putem rezolva aceste probleme

Ministrul Sănătăţii: Am cerut deja spitalelor să îmi trimită necesarul de resursă umană, să putem debloca încă câteva mii de posturi / Îmi doresc ca în prima parte a anului să putem rezolva aceste probleme

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat, vineri seară, că a cerut unităţilor medicale să-i transmită necesarul de personal, pentru a cere din timp deblocarea a câteva mii de posturi. ”Îmi doresc ca în prima parte a anului să putem rezolva aceste probleme”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

"Am cerut deja spitalelor să îmi trimită necesarul de resursă umană, pentru ca anul viitor, de la începutul anului, să putem debloca încă câteva mii de posturi, astfel încât să mai reducem cât se poate de mult presiunea de pe unităţile sanitare", a declarat, vineri seară, la Digi 24, Alexandru Rogobete.

Ministrul a explicat că, din momentul în care primeşte lista, nu va dura foarte mult până când va elabora Memorandumul pentru deblocarea posturilor, care trebuie adoptat de Guvern.

"Eu îmi doresc ca în prima parte a anului să putem rezolva aceste probleme. Şi vă spun de ce insist mult pe resursa umană. Pentru că infrastructura nu mai arată ca acum 5 ani. Au tot mai multe echipamente, multe spitale şi-au extins capacitatea, multe spitale pot trata pacienţi şi cazuri tot mai complexe, dar asta înseamnă că au nevoie şi de o resursă umană numeric suplimentată", a precizat ministrul.

Acesta a explicat că includerea rezidenţilor la plata gărzilor şi deblocarea posturilor în zonele critice sunt o prioritate în acest moment.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră