În Europa şi în America, starurile scenei muzicale multiplică iniţiativele pentru a denunţa invazia rusă.
Condamnarea din partea Madonnei, turneul rus anulat de Iggy Pop, retragerea muzicii formaţiei Pink Floyd de pe platformele ruseşti, apelul la donaţii al lui Sting, tricouri vândute în scop caritabil din partea formaţiei The Cure: iniţiativele în favoarea Ucrainei apar în sfera pop-rock, scrie AFP.
De la publicarea pe contul de Instagram la începutul lui martie, videoclipul lui Sting de trei minute a fost vizualizat de 2,2 milioane de ori.
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
Sting a revenit în studio pentru a cânta la chitară alături de un violoncelist a melodiei „Russians”, din 1985, care milita pentru pace în lume.
În preambul, liderul The Police a denunţat „decizia sângeroasă” a unui om (Vladimir Putin pe care nu l-a numit) de a „invada o ţară vecină paşnică”.
„Pentru curajoşii ucraineni care se luptă cu această tiranie brutală şi de asemenea pentru numeroşii ruşi care manifestează în ciuda ameninţărilor de a fi arestaţi şi închişi”, a continuat artistul.
Pe contul său de Instagram sunt şi coordonatele unei organizaţii care strânge ajutoare pentru Ucraina.
The Cure a publicat săptămâna aceasta pe reţele de socializare un link pentru vânzarea de tricouri ale formaţiei, cu numele reimprimat în albastru şi galben, în beneficiul Agenţiei Naţiunilor Unite pentru refugiaţi (UNHCR). Robert Smith, liderul grupului, a redistribuit pe Twitter mesaje de pe reţelele de socializare în sprijinul lui Alekxei Navalnîi, opozant al Kremlinului, contra căruia Parchetul rus a cerut 13 ani de închisoare.
Numeroşi actori ai scenei pop/ rock mondiale şi-au anulat turneele lor prevăzute vara aceasta în Rusia, cu mesaje pro-ucrainene pe reţelele lor de socializare.
„Gândurile noastre sunt pentru ucraineni şi toate persoanele curajoase care se opun acestei violenţe”, a scris Iggy Pop, care ar fi urmat să cânte în iulie la Moscova.
„Ucraina, suntem alături de tine, şi cu toţi cei din Rusia care se opun acestui act brutal”, a menţionat Nick Cave. Acelaşi mesaj a revenit la Gorillaz, grupul condus de Damon Albarn, fostul lider al Blur, care a anulat datele din turneul său în Rusia.
Liderul şi chitaristul grupului Franz Ferdinand, Alex Kapranos, a făcut o distincţie pe reţelele sale de socializare între administraţia lui Vladimir Putin, pe care îl denunţă precum şi „invazia Ucrainei de statul rus”, şi moştenirea culturală a Rusiei, „această mare ţară care a inspirat grupul nostru prin arta şi literatura sa”.
Putin - „Hitler revenit să ne bântuie”
Alte mesaje sunt mai virulente. Stevie Nicks, solista Fleetwood Mac, l-a comparat pe Vladimir Putin cu „Hitler revenit să ne bântuie”, urându-i să sfârşească prin a se „transforma în praf”.
Aceeaşi comparaţie într-un videoclip pe contul de Instagram al Madonnei unde megastarul a suprapus într-un montaj video imagini ale lui Adolf Hitler şi Vladimir Putin. Pe melodia sa „Sorry” se aude: „Am auzit minciunile tale şi poveştile tale/ Tu nu eşti nici jumătate din bărbatul care pretinzi că eşti”.
„Putin trebuie să plece”, a scris pe Twitter David Gilmour, membru al Pink Floyd, care a dezvăluit că nora sa este ucraineancă. Toate melodiile Pink Floyd (din 1987) şi cele ale lui David Gilmour au fost retrase de pe site-urile de streaming ruse şi bieloruse în semn de „condamnare fermă a invaziei ruse”.
În rândul muzicii electro, Laurent Garnier, figură internaţională a genului, participă la compilaţia „Together for Ukraine”, în sprijinul unui apel de donaţii pentru diferite organisme ucrainene.
Reţelele de socializare ale festivalului olandez Eurosonic au promovat în playlist-urile lor artişti din Ucraina, precum Alyona Alyona, fostă educatoare care cântă rap ucrainean.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.