Peste 300.000 de persoane sunt aşteptate să participe la ediţia din acest an a Festivalului Untold, care va avea loc, între 4 şi 7 august, la Cluj-Napoca. Organizatorii spun că vor ca Untold să devină "capitala mondială a nopţii şi a magiei".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Organizatorii Festivalului Untold au declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că, la a doua ediţie a evenimentului, conceptul este legat de mitologia reprezentată de elemente precum noaptea, muntele, magia şi Luna.

"Untold este deja un fenomen. Acest lucru s-a simţit din primele momente ale lui, de la participanţi până la artişti. Suntem obligaţi să demonstrăm tot mai mult, mai ales că am avut şi recunoaşteri oficiale, câştigând titlul de brandul anului în România şi titlul de cel mai bun festival de mari dimensiuni din Europa. Untold vrea să devină capitala mondială a nopţii şi a magiei, folosind potenţialul pe care îl are Transilvania, vrem mai mult decât un festival. Vrem să dăm naştere unui adevărat univers. E momentul ca şi românii să aibă poveşti de succes şi nu doar alţii să construiască pe mitologiile noastre", a afirmat managerul festivalului, Bogdan Buta.

El a adăugat că participanţii vor veni din peste 44 de ţări.

"Interesul este tot mai mare din partea străinilor. Numărul persoanelor la care ajungem cu mesajul Untold este de ordinul milioanelor. Vrem ca Untold să fie ce este Disneyland pentru Disney", a spus Bogdan Buta.

Potrivit organizatorilor, la ediţia din acest an sunt aşteptaţi peste 300.000 de participanţi, în condiţiile în care la prima ediţie au participat aproximativ 240.000 de persoane, în cele patru zile.

"Mare parte din ce a fost anul trecut se va păstra şi anul acesta. Vom uni cu Untold capitalul turistic al Transilvaniei şi vom dezvolta, alături de agenţi de turism, pachete prin care cei ce vin la Untold să mai rămână câteva zile pentru a vizita zona. De asemenea, pe baza brăţării Untold, se vor putea obţine reduceri la anumite obiective cu care noi vom colabora", a explicat Edi Chereji, director de marketing al Untold.

În 2016, Untold va avea 10 scene amplasate în tot oraşul şi, potrivit organizatorilor, campaniile care au preceda tfestivalul, "Pay with Blood"şi "Cine Bacul trece la Untold Petrece", vor fi reluate. De asemenea, festivalul va avea un radio propriu, Untold Radio, care va fi dedicat muzicii electro-dance din România.

Ediţia din acest an a Festivalului Untold va avea loc în perioada 4-7 august, la Cluj-Napoca, iar pe scene vor urca peste 150 de artişti internaţionali, printre care Armin van Buuren, Afrojack, Hardwell, Tiesto, Chase and Status DJ Set, Clean Bandit, Dannic, DJ Martin Garrix, Dubfire Live: Hybrid, Dub Fx, Ella Eyre, Faithless, James Arthur, Jamie Jones, Jeru the Damaja, Kwabs, Lost Frequencies, Mazde, Nahko and Medicine for the People, Netsky DJ Set, Pendulum & Verse DJ Set, Route 94, Rudimental DJ, Sasha, Scooter, Sharam, The Asteroids Galaxy Tour, Y'akoto.

Anul trecut, la prima ediţie a Untold, au concertat, printre alţii, Avicii, Armin van Buuren, David Guetta şi Dimitri Vegas & Like Mike.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.