Un mic grup de germani a vrut duminică să menţină vie o tradiţie anuală în ciuda restricţiilor din cauza pandemiei de coronavirus şi au participat la o cursă îmbrăcaţi în costume de Moş Crăciun, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Credem că este foarte trist că întrecerea nu poate avea loc în mod normal anul acesta", a spus Sebastian Stolle, un participant. 

În mod normal până la 1.200 de persoane au luat parte la cursa Moş Crăciunilor în oraşul Michendorf, dar anul acesta participanţilor li s-a cerut să păstreze distanţa şi să publice fotografii făcute de ei în timp ce aleargă. 

"Numărul alergătorilor este limitat şi se aleargă după mai multe orare. Nu există o linie de start şi un timp unic de plecare pentru toată lumea. Fiecare poate alerga la o oră diferită'', a spus Grit Schmidt, unul dintre cei câţiva zeci de Moş Crăciuni.

În timp ce Germania a reuşit să ţină pandemia de coronavirus sub control în martie şi aprilie, acum se confruntă cu un al doilea val mai grav şi a închis restaurantele şi barurile, limitând adunările publice. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.