Membri ai Ansamblului Alexandrov, Marele Cor al Armatei Roşii, care va concerta la Sala Palatului din Bucureşti pe 17 noiembrie, spun că au beneficiat de consiliere psihologică după accidentul aviatic în care 64 de colegi şi-au pierdut viaţa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ansamblul Alexandrov a pornit în turneu în Europa şi au susţinut deja concerte în Cehia şi Slovacia.

Membrii corului spun că au depăşit cu greu momentul accidentului aviatic de anul trecut, când 64 de colegi de-ai lor şi-au pierdut viaţa.

“Asta e viaţa de artist, trebuie să călătoreşti ca să cânţi pe scenă. Sigur, a existat o frică dupa cele întâmplate - am zburat pe 23 februarie din nou la Soci, la locul tragediei. Ministerul Apărării ne-a asigurat consiliere psihologică şi Corul îşi face datoria destoinic. Viata este impredictibilă, fie că zbori, fie că eşti la volanul maşinii. Chiar dacă tu eşti atent, un alt şofer, dintr-o altă maşină, poate să nu fie. Încerc să fiu o fire pozitivă, deşi mă simt singur. Realizez că într-o fracţiune de secundă mi-am pierdut prieteni, mai bine zis, o parte din familie”, a spus Iosif Kobzon, prim-solist al corului.

El a adăugat: “Cei mai mulţi din colegii mei sunt înmormântaţi în cimitirul Armatei. În sala de repetiţie arde mereu o lumânare pentru ei. Cei mai afectaţi au fost dansatorii, în momentul tragediei rămăseseră doar patru băieţi din corpul de balet. Încă se fac preselecţii pentru a ocupa locurile fetelor”. 

Un număr de 120 de artişti vor fi protagoniştii spectacolului "The Great Revival", închinat memoriei membrilor corului care au murit anul trecut. Vor fi prezentate un repertoriu integral rusesc şi dansuri autentice, iar directorul artistic este Gennady Sachenyuk.

Biletele pentru acest spectacol sunt disponibile la preţurile de 100, 150, 200 şi 250 de lei şi pot fi cumpărate prin reţelele Eventim.ro, Bilet.ro, Myticket.ro şi Bilete.ro, informează organizatorii.

După accidentul din decembrie, când 64 de membri ai ansamblului şi-au pierdut viaţa, Corul Armatei Roşii a fost refăcut prin intermediul unui concurs naţional.

Considerat cel mai mare ansamblu artistic din Rusia, corul este renumit pentru fineţea interpretării muzicale academice. Aranjamentele muzicale ale ansamblului combină cu succes instrumentele populare ruseşti - balalaica şi acordeonul cu butoane - cu instrumente de suflat din metal şi lemn.

Repertoriul acestui ansamblu coral include piese ruseşti celebre, precum ”Kalinka” şi ”Katiusha”, dar şi prelucrări ale unor piese internaţionale la fel de celebre, lansate de trupele The Beatles şi Queen.

Corul Armatei Roşii a susţinut mai multe concerte în România, cele mai recent având loc în septembrie 2015, la Cluj-Napoca, şi în octombrie 2016, la Sala Palatului din Bucureşti. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.