Cântăreaţa Mariah Carey va primi, pe 1 mai, Icon Award la gala premiilor Billboard, în timpul căreia va susţine şi un scurt recital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Artista în vârstă de 49 de ani a debutat în topurile Billboard în 1990, cu albumul omonim, care a inclus patru piese ce au ocupat primul loc în clasamentul american al single-urilor.

Este singura cântăreaţă solo cu 18 piese ajunse pe primul loc în topuri.

Icon Award celebrează reuşita artiştilor şi contribuţia pe care ei o au în muzică. Între cei care au primit acest trofeu se numără Janet Jackson, Cher, Neil Diamond, Celine Dion, Jennifer Lopez, Prince şi Stevie Wonder.

La gala care va avea loc în Las Vegas vor mai cânta Kelly Clarkson, Lauren Daigle, Khalid, Panic! at the Disco şi Sam Smith şi Normani.

Clarkson va fi şi gazda evenimentului produs de Dick Clark Productions.

Cântăreaţa hip-hop Cardi B a primit cele mai multe nominalizări, 21, la Billboard Music Awards 2019.

Mariah Carey, născută pe 27 martie 1970, a devenit cunoscută pe plan mondial la scurt timp după ce şi-a lansat albumul de debut, în 1990, sub îndrumarea lui Tommy Mottola, directorul casei de discuri Columbia, cu care s-a căsătorit în 1993. După divorţul de Mottola, în 1997, şi-a schimbat stilul, introducând elemente hip-hop în piesele sale, însă popularitatea ei a început să scadă, din 2001, după ce a părăsit Columbia Records. A revenit în atenţia publicului în 2005, cu un nou album pop, care a impresionat publicul şi criticii de specialitate. De-a lungul anilor, albumele ei - 15 până în prezent - au fost vândute în peste 200 de milioane de copii pe plan mondial, iar artista americană a câştigat numeroase trofee, inclusiv cinci premii Grammy.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.