Lungmetrajul „Fixeur”, regizat de Adrian Sitaru, va fi proiectat vineri, la Institutul Francez din Sarajevo, în cadrul Festivalului filmului francofon din Bosnia şi Herţegovina.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Din programul ediţiei 2019 a festivalului care începe joi se va încheia pe 27 martie mai fac parte producţii cinematografice din Franţa, Belgia, Grecia şi Egipt, transmite Institutul Cultural Român de la Viena.

„Fixeur” a avut premiera mondială în toamna anului 2016 la Toronto International Film Festival şi a reprezentat propunerea României pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină” a premiilor Oscar .

Filmul spune povestea lui Radu, stagiar la biroul din Bucureşti al Agenţei France Presse, aspirant la un post de reporter. Oportunitatea realizării unui subiect despre o prostituată minoră repatriată din Franţa îi dă ocazia să îşi demonstreze competenţele. Totuşi, pe măsură ce se apropie de scopul său, Radu înţelege că înverşunarea cu care alege să facă această meserie este îndoielnică.

Din distribuţie fac parte actorii Tudor Aaron Istodor, premiat pentru acest rol la Les Arcs European Film Festival, Mehdi Nebbou, Nicolas Wanczycki, Diana Spătărescu, Andreea Vasile, Adrian Titieni, Cristian Ilinca.

Imaginea este semnată de Adrian Silişteanu, montajul - de Mircea Olteanu, iar de sunet s-au ocupat Ioan Filip şi Dan-Ştefan Rucăreanu. Scenografia a fost realizată de Gina Călin, costumele - de Adina Bucur, iar producători sunt Anamaria Antoci şi Adrian Silişteanu, coproducător fiind Jean des Forêts.

„Fixeur” este realizat de 4 Proof Film (România) în coproducţie cu Petit Film (Franţa), în asociere cu Domestic Film, DaKINO Production şi Movie Production Entertainment.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.