Lungmetrajul "Aquaman", cu Jason Momoa în rol principal, a debutat pe primul loc în box office-ul românesc de weekend, fiind vizionat de 131.173 de spectatori şi generând încasări de 3.015.460 de lei. Acesta este cel mai bun debut din toate timpurile al unei producţii Warner Bros. în România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Alături de Momoa, în distribuţie figurează Amber Heard, Willem Dafoe, Nicole Kidman, Patrick Wilson.

James Wan a regizat filmul după un scenariu semnat de David Leslie Johnson-McGoldrick şi Will Beall, inspirat de o poveste scrisă de Geoff Johns, James Wan şi Will Beall, care a avut la bază personaje DC.

La nivel global, lungmetrajul a generat până în prezent încasări de 488,2 milioane de dolari.

Comedia "A doua şansă/ Second Act" (STX Entertainment), în regia lui Peter Segal, cu Jennifer Lopez în rol principal, a coborât pe poziţia a doua, în a doua săptămână de la lansare, cu încasări de 247.523 de lei şi 11.638 de spectatori. 

Animaţia "Grinch/ The Grinch" se clasează pe locul trei, după ce - în al cincilea weekend - a generat încasări de 236.675 de lei şi a fost vizionată de 12.209 de spectatori.

"Mary Poppins revine/ Mary Poppins Returns", în regia lui Rob Marshall, a debutat pe poziţia a patra în clasament, cu încasări de 179.304 de lei. 

Potrivit Cinemagia, Michael (Ben Whishaw) şi Jane (Emily Mortimer) au crescut şi sunt adulţi. Michael, cei trei copii ai săi şi menajera lor, Ellen (Julie Walters), locuiesc pe strada Cherry Tree Lane. După ce Michael suferă o grea pierdere personală, enigmatica dădacă Mary Poppins (Emily Blunt) reintră în viaţa familiei Banks şi, împreună cu veşnic optimistul aprinzător de felinare stradale Jack (Manuel Miranda), îşi foloseşte abilităţile magice unice pentru a ajuta familia Banks să redescopere bucuria şi uimirea care lipseau din viaţa lor. Pentru asta, Mary Poppins le face cunoştinţă copiilor cu câteva personaje caraghioase şi amuzante, inclusiv cu excentrica ei verişoară Topsy (Meryl Streep).

Filmul de acţiune "Robin Hood", produs de Leonardo DiCaprio, cu Taron Egerton în rol principal, a coborât două poziţii, până pe cinci, după ce - în al treilea weekend de la premieră - a fost vizionat de 5.860 de spectatorişi a avut încasări de 120.893 de lei. 

Drama biografică "Bohemian Rhapsody", despre Freddie Mercury şi trupa Queen, s-a clasat pe locul al şaselea, după al optulea weekend de la premieră. Filmul a generat încasări de  lei şi a fost vizionat de 8.565 de spectatori. 

Animaţia "Marea bulgăreală 2 - Supercursa săniuţelor/ Racetime" a coborât un loc, până pe şapte în topul românesc de weekend, cu încasări de 90.029 de lei şi 4.978 de spectatori.

Filmul fantasy "Maşinării infernale/ Mortal Engines" a coborât, după al treilea weekend de la premieră, patru locuri, până pe opt, cu încasări de 59.460 de lei şi 2.597 de spectatori.

Filmul fantastic de aventuri "Spărgătorul de Nuci şi Cele Patru Tărâmuri/ The Nutcracker and the Four Realms", cu Mackenzie Foy, Keira Knightley şi Morgan Freeman în distribuţie, a coborât două locuri, până pe nouă. În al patrulea weekend de la premieră, filmul a generat încasări de 54.604 de lei.

Producţia de acţiune "Creed II", cu Michael B. Jordan şi Sylvester Stallone în distribuţie, s-a clasat pe locul al zecelea, în al cincilea weekend de la premieră, când filmul a generat încasări de 52.094 de lei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.