Eliades Ochoa, fondator Buena Vista Social Club, câştigătorul a numeroase premii Latin Grammy şi unul dintre personajele principale ale documentarului regizat de Wim Wenders în 1999, va cânta la TIFF 2022 pe 24 iunie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Devenit faimos în întreaga lume la finalul anilor ’90 ca membru fondator al grupului Buena Vista Social Club, Eliades Ochoa este „unul dintre cei mai buni chitarişti ai generaţiei sale” (The Guardian), o figură emblematică a muzicii latino-americane. Compozitor şi interpret al unor melodii inconfundabile precum „Píntate Los Labios Maria”, „Chan Chan” sau „El Cuarto de Tula”, muzica lui Ochoa este strâns legată de istoria intensă a Cubei.

Un adevărat păstrător de tradiţii, Eliades Ochoa este câştigătorul a numeroase premii Latin Grammy şi unul dintre personajele principale ale documentarului regizat de Wim Wenders în 1999, nominalizat la Oscar: „Buena Vista Social Club”. Filmul va avea o proiecţie specială la TIFF2022 pentru a marca prezenţa artistului la Cluj.

Concertele lui Eliades Ochoa sunt considerate sărbători ale muzicii şi pasiunii latino-americane, pline de melancolie, dar şi de bucurie şi de dans. Stilul său unic de a cânta la chitară şi din voce l-au făcut un superstar al muzicii tradiţionale cubaneze.

Eliades Ochoa va cânta alături de trupa sa Grupo Patria la TIFF2022 pe 24 iunie, la Iulius Park Open Air. Biletele au fost puse în vânzare online. În perioada de pre-sale, până pe 10 iunie, preţul unui bilet este de 70 de lei.

Cunoscut şi ca un „Johnny Cash cubanez”, datorită pălăriei sale de cowboy, Eliades Ochoa s-a născut lângă Santiago de Cuba, al doilea cel mai mare oraş din ţară după Havana, de care este extrem de ataşat. „Nu aş da Santiago pe niciun alt oraş din lume. Nu mi-am schimbat niciodată ritmurile şi muzica, sunt doar un copil de la ţară care cântă şi azi aşa cum a învăţat de la părinţii lui”.

De-a lungul carierei sale, care se întinde pe mai multe decenii, a colaborat cu numeroşi artişti latino americani precum Omara Portuondo, trompetistul Manuel "Guajiro" Mirabal sau trombonistul Jesús "Aguaje" Ramos. A fost liderul grupului Cuarteto Patria. Discografia lui Ochoa numără peste 25 de albume proprii şi sute de colaborări care s-au vândut în milioane de exemplare în întreaga lume. Printre cele mai apreciate discuri recente ale sale sunt „AfroCubism” (2010), „El Eliades que Soy” (2014) sau, cel mai recent, „Vamos a bailar un son”. (2020)

În 2018, viaţa şi cariera muzicianului au fost subiectul documentarului „Eliades Ochoa: from Cuba to the World”, regizat de Cynthia Biestek. Filmul a făcut parte din selecţia oficială a Miami Film Festival.

La Cluj-Napoca, Eliades Ochoa va interpreta melodii din perioada Buena Vista Social Club, dar şi de pe cele mai recente albume ale sale. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.