KINOdiseea revine între 20 şi 31 octombrie cu un program online care cuprinde 12 filme de lungmetraj pentru copii şi familie, 5 calupuri de scurtmetraje şi o serie de ateliere de actorie cu Lulu Trăsnea, animaţie stop-motion cu Augustin Pop şi storytelling cu Alina Tofan.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului internaţional de film pentru publicul tânăr KINOdiseea s-a încheiat în cinematografele din Bucureşti pe 28 septembrie, când juriul format din producătoarea de film Gabriela Suciu, regizoarea Anca Damian şi omul de comunicare Cătălin Anchidin au acordat premiul pentru Cel mai bun film pentru copii animaţiei "Calamity - Copilăria Marthei Jane Cannary", regizate de Rémi Chayé, „pentru readucerea la viaţă a unui personaj legendar, mai puţin cunoscut tinerei generaţii, printr-o tehnică de animaţie care pune în valoare o eroină născută cu un spirit justiţiar. Un film foarte ancorat în realitatea actuală, relevant şi necesar". 

Juriul a decis, de asemenea, să acorde o Menţiune specială filmului cehesc "Martin şi pădurea magică", în regia lui Petr Oukropec, „pentru că reuşeşte să transpună publicul într-un univers încărcat de simboluri, acţionând ca un ghid de supravieţuire pentru adolescentul zilelor noastre, construit printr-un colaj vizual fantastic.”

Ambele filme, alături de alte zece titluri, vor putea fi urmărite pe întreg teritoriul României în perioada 20 - 31 octombrie, pe site-ul Eventbook.ro. Filmele vor putea fi vizionate gratuit, în urma înregistrării unui cont pe platforma de streaming, în limita unui număr de vizualizări. 

Printre filmele din programul KINOdiseea online se numără:

"Martin şi pădurea magică", co-producţia ceho-slovacă în regia lui Petr Oukropec, care îl are ca personaj principal pe Martin, un băiat de la oraş, care îşi petrece vara într-o tabără aflată în pădure. I se pare enervant să nu aibă acces la internet însă uită complet de acest lucru atunci când descoperă că în pădure există creaturi care au nevoie de ajutorul lui pentru a opri proiectele de construcţie care se demarează în zonă. Un film inteligent şi plin de aventuri, în jurul tematicii protejării mediului înconjurător.

"Calamity - Copilăria Marthei Jane Cannary", o co-producţie francezo-daneză, semnată de Rémi Chayé, laureată a premiului pentru Cea mai bună animaţie la European Film Awards 2020 şi câştigătoare a numeroase premii în festivalurile de film pentru publicul tânăr din întreaga lume. În 1863, în SUA, Martha are 12 ani, iar familia ei se îndreaptă către vest, într-o căruţă cu coviltir, în căutarea unei vieţi mai bune. După ce tatăl ei se răneşte grav într-un accident, Martha trebuie să preia responsabilitatea de a avea grijă de fraţii ei mai mici, învăţând totodată să conducă şi căruţa. Niciodată nu s-a simţit mai liberă şi mai curajoasă. Odată ajunsă în vest, se descoperă pe sine, împreună cu o lume care o transformă şi îi confirmă personalitatea unică, dezvăluind-o pe legendara Calamity Jane.

"Buster's world/ Lumea lui Buster", în regia lui Martin Miehe-Renard, relatează pe marele ecran povestea lui Buster (11 ani), care nu îşi pierde niciodată simţul umorului - este optimist şi ambiţios şi îşi doreşte să devină unul dintre cei mai mari magicieni pe care i-a văzut Danemarca. Visul lui cel mai mare este să câştige concursul de talente, aşa că Buster se antrenează în fiecare zi alături de bătrânul său prieten, Dl. Larsen, care este un bun cunoscător al magiei. Cu toate acestea, Buster are câteva obstacole de depăşit, mai ales că bătăuşul şcolii, Simon-Olaf, nu este doar cel mai acerb concurent din concurs ci îşi doreşte de asemenea să o cucerească pe Joanna, fata de care Buster este îndrăgostit. Lucrurile se complică şi mai mult atunci când sora sa cu dizabilităţi îi cere ajutorul, iar sănătatea domnului Larsen se deteriorează.

"Birta", în regia lui Bragi Thor Hinriksson, spune povestea unei fetiţe care este responsabilă şi puternică şi încearcă să facă rost de bani prin mijloace inedite şi aventuroase, după ce o aude în treacăt pe mama ei vorbind la telefon îngrijorată despre criza financiară şi despre faptul că nu îşi va putea permite cheltuielile de Crăciun ale familiei. Însă nu e tocmai uşor să porneşti într-un astfel de demers, atunci când ai doar 11 ani.

"Binti" este un film belgian în regia lui Frederike Migom, unul dintre cele mai apreciate filme pentru copii ale anului 2020, cu premiera mondială la Sundance, premiat la Tallinn, Flanders sau Montreal; filmul spune povestea lui Binti care are 12 ani şi s-a născut în Congo, însă a trăit toată viaţa împreună cu tatăl ei, în Belgia. Chiar dacă nu au o formă legală de a sta în ţară, Binti îşi doreşte o viaţă normală şi, mai mult, să ajungă o vloggeriţă faimoasă precum idolul ei, Tatyana.

"Jackie şi Oopjen", regizat de Annamaria van de Mond, este o comedie pentru întreaga familie care ne invită să ne plimbăm printre galeriile şi operele de artă ale muzelui Rijksmuseum din Amsterdam. La închiderea programului pentru vizitatori, Jackie, fetiţa de 12 ani a unui custode descoperă că unul dintre faimoasele tablouri ale lui Rembrandt se trezeşte la viaţă. O prietenie puţin probabilă se leagă atunci când Oopjen (un personaj faimos din tabloul lui Rembrandt) o confundă pe Jackie cu sora ei demult pierdută.

"Triple Trouble", în regia Martei Karwowska, urmează povestea primului film polonez din serie - Double Trouble, a cărui proiecţie din 2017 de la KINOdiseea, a avut un suces răsunător printre cei mici. Trei ani mai târziu, la ediţia din 2020, am avut parte pe marele ecran de o nouă aventură a Julkăi şi a lui Olek: când tabloul Plaja de la Pourville al lui Monet dispare din Muzeul Naţional din Poznan, copiii au în faţă o misiune importantă – să găsească tabloul, să descopere identitatea hoţului şi să salveze un pictor nevinovat, acuzat de furt. Cei doi conlucrează în armonie, asta până când apare Felka şi încurcăturile o urmează.

Ateliere:

Storytelling - Improvizaţie şi distracţie! (trainer - Alina Tofan)- atelier de storytelling, jocuri de rol, împrietenirea cu conceptul de personaj / construcţie de personaj - fiecare copil va lucra cu o jucărie pe care o are şi o va prezenta grupului / va fi personajul lui pe parcursul atelierului. Detalii: 23 octombrie, ora 10:30, recomandare de vârstă: 6 - 10 ani, număr maxim de participanţi: 15.

Storytelling - Harta Emoţiilor (trainer - Alina Tofan) - atelier de creativitate şi improvizaţie (harta emoţiilor, body mapping - conştientizarea resurselor, cum transformăm ce simţim în ceva artistic - încurajarea creativităţii, a spontaneităţii şi a jocului de rol).

În cadrul acestui atelier, cei mici vor învăţa mai multe despre ei, despre diferenţele între ei şi ceilalţi, despre emoţii şi despre cum putem transforma orice emoţie într-o resursă prin improvizaţie, joc de rol şi creativitate.

Detalii: 24 octombrie, ora 10:30, recomandare de vârstă: 7 - 10 ani, număr maxim de participanţi: 15.

Actorie (trainer - Lulu Trăsnea) - În cadrul atelierului, copiii vor avea parte de jocuri teatrale interactive, prin care îşi vor dezvolta: atenţia, memoria, capacitatea de concentrare, abilitatea de a vorbi în public, dicţia. De asemenea, ei îşi vor explora creativitatea prin jocuri de imaginaţie.

Detalii: 30, 31 octombrie, ora 10:30, recomandare de vârstă: 9 - 12 ani, număr maxim de participanţi: 10.

Animaţie stop-motion (trainer Augustin Pop) - animaţia stop-motion implică imaginaţie, curiozitate şi răbdare, dar şi puterea de a planifica şi de a compune imagini complet noi. În cadrul acestui atelier, copiii vor crea împreună scurte filme animate din imagini, dând viaţă obiectelor, conturând personaje şi poveşti. Cei mici învaţă să facă fotografii, îşi dezvoltă puterea de concentrare şi gândirea vizuală.

Detalii: 30, 31 octombrie, ora 10:30, recomandare de vârstă: 10 - 14 ani, număr maxim de participanţi: 10.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.