Khalid, cântăreţ american de R&B, conduce pentru prima dată topul Billboard 200, după ce al treilea album al lui, „Free Spirit”, a fost vândut în peste 200.000 de unităţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Lansat pe 5 aprilie, cel de-al treilea album al lui Khalid a fost vândut în 202.000 de unităţi în săptămâna încheiată pe 11 aprilie, potrivit datelor Nielsen Music.

„Free Spirit” a înregistrat a patra cea mai bună săptămână a unui album din 2019 - după „Thank U, Next” (Ariana Grande), „When We All Fall Asleep, Where Do We Go?” (Billie Eilish) şi „DNA” (Backstreet Boys) - şi cea mai bună pentru un album al unui artist solo.

Discul lui Khalid este primul album R&B care ajunge pe primul loc în Billboard 200 într-un an, de la „My dear Melancholy” al lui The Weeknd.

Pe locul al doilea în Billboard 200 s-a clasat „When We All Fall Asleep, Where Do We Go?” al lui Billie Eilish, în coborâre un loc, cu 118.000 de unităţi vţândute în a doua săptămână de la debut. 

Singurul album de studio lansat de rapperul Nipsey Hussle, „Victory Lap” (2018), a coborât un loc, până pe trei, cu 63.000 de unităţi vândute. Ucis pe 31 martie, la Los Angeles, el se regăseşte în clasament şi cu patru mixtape-uri. 

„Thank U, Next” al Arianei Grande a coborât şi el un loc, până pe patru, cu 47.000 de unităţi vândute în a noua săptămână de la lansare, iar Juice WRLD şi „Death Race for Love” s-au menţinut pe locul al cincilea, cu 38.000 de unităţi vândute în a cincea săptămână.

Albumul „Amidst the Chaos” al cântăreţei Sara Bareilles a debutat pe locul al şaselea, cu 35.000 de unităţi vândute. Acesta este al şaselea album al ei care ajunge în top 10.

Post Malone şi „beerbongs & bentleys” s-au menţinut pe locul al şaptelea, cu puţin peste 31.000 de unităţi vândute în a 50-a săptămână de la debutul în clasament.

Duo-ul country Brooks & Dunn a revenit în top 10 cu primul album lansat în decurs de zece ani, „Reboot”. El a intrat în top pe locul al optulea, după ce a fost vândut în 31.000 de unităţi.

Locul al nouălea a fost ocupat de A Boogie Wit da Hoodie cu „Hoodie SZN”, care s-a menţinut după a 16-a săptămână de top, cu 30.000 de unităţi vândute, iar cel de-al zecelea, de „Scorpion” al lui Drake, de asemenea staţionar, cu 29.000 de unităţi vândute în a 41-a săptămână de la lansare.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.