Cântăreţul spaniol Julio Iglesias, în vârstă de 75 de ani, va începe duminică o nouă parte a turnului european prin care marchează jumătate de secol de carieră, despre care spune că reprezintă un miracol în viaţa lui.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Seria de concerte ale interpretului, premiat anul acesta cu Grammy pentru întreaga activitate, va debuta la Antwerp.

După ce cariera lui de portar la Real Madrid a fost oprită de un accident rutier, în 1963, Julio Iglesias s-a îndreptat spre muzică. A debutat în 1968 şi, de atunci, a lansat peste 60 de albume de studio, în 14 limbi, care au fost vândute în mai mult de 300 de milioane de copii pe plan mondial. Este cel mai bine vândut artist latino din toate timpurile.

Într-un interviu acordat recent, el a spus că se simte privilegiat să aibă parte de o carieră atât de îndelungată şi a respins supoziţiile apărute în presa spaniolă legat de starea lui de sănătate.

„La 75 de ani, desigur, nu pot să joc fotbal, nu pot alerga, dar sunt într-o formă perfectă. Încă am pasiune în inimă. Dacă nu cânt, inima mea nu bate atât de puternic... Cincizeci de ani pe drum, cântând din China până în Finlanda, sunt un miracol”, a spus el, citat de Reuters.

El a continuat: „Sentimentul este acelaşi. Închizi ochii şi eşti pe scenă şi simţi căldura dinspre oameni. Sunt un artist recunoscător 1000% oamenilor. Voi aparţine publicului până voi muri”.

Iglesias va concerta în Europa în luna iunie, iar din septembrie va ajunge în Statele Unite.

Născut pe 23 septembrie 1943, Julio Iglesias a fost recompensat cu un premiu Grammy, în 1988, şi a colaborat, între alţii, cu Diana Ross, Willie Nelson, Frank Sinatra şi Luciano Pavarotti. Din prima căsătorie, cu Isabel Preysler, el are trei copii: Chabeli Iglesias (3 septembrie 1971), Julio Iglesias Jr. (25 februarie 1973) şi Enrique Iglesias (8 mai 1975). În urma celui de-al doilea mariaj, cu Miranda Rijnsburger, Iglesias mai are cinci copii: Miguel Alejandro Iglesias (7 septembrie 1997), Rodrigo Iglesias (3 aprilie 1999), gemenele Cristina şi Victoria Iglesias (1 mai 2001) şi Guillermo Iglesias (5 mai 2007). În 2017, o analiză ADN a demonstrat că interpretul spaniol are un fiu în vârstă de 40 de ani, în Valencia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.