Actriţa şi cântăreaţa Julie Andrews, celebră pentru rolurile din „Mary Poppins” şi „The Sound of Music”, a primit luni trofeul onorific Leul de Aur la Festivalul de la Veneţia, unde a declarat că se consideră binecuvântată pentru că şi-a dedicat viaţa cinematografiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Andrews, în vârstă de 83 de ani, a declarat în cadrul galei. „Are o importanţă specială că premiul vine din partea primului festival din lume. Când văd filmele pe care le-aţi selectat îmi amintesc, încă o dată, de puterea pe care o are cinematografia de a ne conecta şi uni. Mă consider binecuvântată pentru că mi-am dedicat viaţa profesională artei cinematografice”.

Ea a profitat şi a salutat, în discursul de mulţumire, „talentele tinere” pe care le vede în industrie. „Le cer să fie fideli viziunii şi visurilor lor”. Actriţa a mulţumit şi publicului pentru „sprijinul continuu care permite magiei să trăiască pe ecran”, scrie El Pais.

Premiul i-a fost înmânat de regizorul italian Luca Guadagnino, care a prezentat-o ca o emblemă a secolelor XX şi XXI. „Eleganţa ei a devenit o valoare absolută”.

După gala de la Veneţia a fost proiectat filmul „Victor Victoria” (1982), regizat de Blake Edwards, care i-a fost soţ. Sub îndrumarea lui, ea a mai jucat şi în „10” (1979) şi „S.O.B” (1981).

Cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia se va încheia sâmbătă.

Julie Andrews, născută pe 1 octombrie 1935, în Anglia, şi-a început cariera în copilărie, pe West End (Londra), după care a ajuns pe Broadway. Filmul „Mary Poppins” (1964) a transformat-o într-o vedetă internaţională.

Mai recent, Julie Andrews a jucat în câteva comedii romantice, precum „Pretty Princess” (2001), alături de Anne Hathaway, şi în „The Princess Diaries 2: Royal Engagement” (2004).

În 2010, Andrews a jucat în „Tooth Fairy” al lui Michael Lambeck, interpretare catalogată de Variety drept „perfectă în orice fel”.

Actriţa şi-a împrumutat vocea pentru filme de animaţie din francizele „Shrek” şi „Despicable Me”, dar şi pentru blockbuster-ul „Aquaman”.

Are în palmares un premiu Oscar, pentru rolul principal din „Mary Poppins” (1964), şi a mai primit două nominalizări pentru „The Sound of Music” (1965) şi „Victor Victoria” (1982). Este deţinătoarea a cinci Globuri de Aur, a două Primetime Emmy, a unui trofeu BAFTA, a două David di Donatello, dar şi a unui Grammy. A fost nominalizată la premiile Tony pentru rolurile din spectacolele „Camelot” şi „My Fair Lady”.

Artista a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame în 1979.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.