Julia Shamsheieva, din Ucraina, este câştigătoarea concursului internaţional de 3D video mapping iMapp Bucharest - Winners League, premiul fiindu-i înmânat sâmbătă seatră de către Jean-Michel Jarre ambasadorul internaţional al evenimentului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Juriul alcătuit din reprezentanţi marcanţi ai industriei audiovizuale din întreaga lume a decis câştigătorul ediţiei din acest an: Julia Shamsheieva (Ucraina) care a prezentat lucrarea interactivă "Chiaroscuro". Marele premiu a fost înmânat chiar de Jean-Michel Jarre ambasadorul internaţional al evenimentului”, au anunţat organizatorii.
Jean-Michel Jarre a declarat că iubeşte Bucureştiul.
”Jean-Michel Jarre a declarat că iubeşte Bucureştiul, iar sentimentul este reciproc, cu siguranţă. Suntem extrem de mândri şi recunoscători că un artist de asemenea anvergură este ambasador internaţional al celui mare eveniment de video mapping din lume!”.
iMapp Bucharest - Winners League, concurs care, conform organizatorilor, transformă Bucureştiul în capitala mondială a luminii, a avut loc sâmbătă, 23 septembrie, în Piaţa Constituţiei.

La cea de-a opta ediţie a celui mai mare eveniment de video mapping din lume, a cărui temă a fost ”Contraste”, au participat: PostSignal – Jeremy Oury şi Dorian Rigal (echipa câştigătoare a Premiului Publicului la Video Mapping Festival Contest din Lille, Franţa), John Tettenborn şi Kourtney Lara Ross (câştigători ai Genius Loci Weimar Festival din Germania), Panagiotis Tomaras (câştigătorul ediţiei de anul trecut al CosmoLights Projection Mapping din Grecia), MultiScalar creat şi condus de Reinaldo Verde (câştigătorul Marelui Premiu al ediţiei din 2023 al Zsolnay Light Festival din Ungaria) şi Julia Shamsheieva (câştigătoare a Marelui Premiu la 1minut Projection Mapping din Japonia).

Aceştia şi-au prezentat lucrările pe faţada de 23.000 de metri pătraţi a Palatului Parlamentului.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.