Cristina Juks vorbeşte într-un interviu acordat News.ro despre trecerea de la actorie la regie de film şi declară că este la modă, ca femeie, să militezi cu vocea femeii de pretutindeni, însă este de părere că, în artă, „creaţia vorbeşte în locul tău, indiferent de gen”. S-a apucat de scris primul ei lungmetraj, iar în iarnă începe colaborarea cu Botond Nagy, la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cristina Juks s-a născut în Bacău şi locuieşte în Bucureşti. În copilărie a studiat canto, iar după terminarea liceului, biologia, în Germania. În 2004 s-a întors în România şi a devenit studentă a Universităţii de Artă Teatrală din Târgu Mureş, specializarea Actorie. A fost, timp de patru ani, angajată a Teatrului Naţional Târgu Mureş, iar din 2012 colaborează, între altele, cu Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu, unde joacă în limbile română şi germană, în spectacole semnate de regizori ca Silviu Purcărete („Faust”), Radu Afrim („Tattoo”) şi Armin Petras („Nathan Înţeleptul”).

A debutat în film, în 2015, cu rolul Geta din „Palatul Pionierilor”, de Bobby Păunescu, care a avut premiera la festivalul Sundance.

În paralel, Cristina Juks a început să studieze regia şi să experimenteze în domeniul scenaristicii, demarând o serie de proiecte cinematografice în anul 2016. „Limba paternă”, scurtmetraj filmat în 2017, este unul dintre aceste proiecte, marcând debutul său ca regizor şi scenarist.

„Limba paternă” a participat, anul acesta, în competiţia International Short Film Festival in Drama (Grecia), a fost prezentat la Festivalul Filmului Românesc de la Montreal (Canada) şi la Roemeense Kortfilms Brussels.

Cristina Juks şi Korpos Andrȧs, în „Limba paternă”
Cristina Juks şi Korpos Andrȧs, în „Limba paternă”

Prezentăm interviul integral acordat agenţiei de presă News.ro de actriţa şi regizoarea Cristina Juks:

Actriţă şi, mai nou, regizor. Ce te-a făcut să alegi şi drumul acesta?

Cristina Juks: Am simţit nevoia să învăţ, să experimentez, să mă pun în situaţii limită, să intru în panică, să construiesc, să dărâm tot, să intru în panică din nou, să încep să reconstruiesc, să simt că mi se taie respiraţia şi să mă observ. De ce nu? E sănătos. Deşi sunt formată ca actor de teatru, niciodată nu am construit personajele pentru teatru. Sau pentru film. Nu cred în diferenţierea asta, cred în personajele care respiră, indiferent de locul în care sunt aduse de un creator să îşi stabilească relaţiile sau de tehnica folosită pentru a le capta pentru spectator. E o chestiune nenegociabilă. Sunt pasionată de cinematografie şi de teatru în egală măsură, şi de aceea, dorinţa de a face teatru a venit cumva la pachet cu dorinţa de a face film, doar că pentru film mi-a luat ceva mai mult timp... A şi trebuit să recuperez şi să învăţ foarte mult într-un timp foarte scurt.

Ai un model, un mentor?

Cristina Juks: Cuvântul mentor e prea puternic, prea periculos şi, oricum, în ceea ce priveşte propria-mi viaţă, mentor mai eligibil decât mine, oricât mi-am dorit şi m-am străduit, nu mi-a fost dat să găsesc. În fiecare dimineaţă când dau nas în nas cu oglinda, începe automat şi programul de mentorat, care, de cele mai multe ori este destul de abrupt... În rest, există mulţi oameni pe care îi admir, care mă inspiră. Pe unii nu i-am întâlnit, deşi mi-am dorit, pe alţii îi întâlnesc zilnic. Vorbesc despre artişti, dar şi oameni care practică meserii care n-au legătură cu arta. Dar trebuie să recunosc că am avut parte de întâlniri care au lăsat o amprentă puternică în viaţa mea privată şi profesională.

Deseori s-a vorbit despre diferenţierile dintre femeile şi bărbaţii din acest domeniu. Găseşti că în regia de film, dar şi actorie, femeile au şanse egale cu bărbaţii?

Cristina Juks: Da. De ce n-ar avea? Mi-e greu să mă gândesc la aşa ceva. E un soi de victimizare... Nu mi se întâmplă să mă trezesc dimineaţa, să mă uit în oglindă şi să gândesc: „...Sunt femeie! Sunt om, ca orice altă femeie sau bărbat de pe planetă”. Cu toţii simţim, ne bucurăm şi constatam acelaşi lucru: că suntem vii şi că ne dorim să rămânem aşa. Că trebuie să luptăm pentru asta. Dacă asta se regăseşte în munca noastră, e imposibil să nu ai şanse. Ştiu că este la modă, ca femeie, să militezi cu vocea femeii de pretutindeni, dar cred că în artă, creaţia vorbeşte în locul tău, indiferent de gen. Au demonstrat-o atâtea actriţe şi regizoare de-a lungul timpului.

Ai debutat în regie cu un scurtmetraj de atmosferă, intim, ce urmează?

Cristina Juks: Am intrat în postproducţie cu cel de-al doilea scurtmetraj scris şi regizat de mine, care se numeşte „Agape”. De asemenea, am început să scriu un proiect de lungmetraj. Dar o să se afle toate la timpul lor.

Dar ca actriţă? În ce proiecte te vom vedea?

Cristina Juks: Mă consider extrem de norocoasă să-mi pot permite să particip la proiecte care mă interesează în totalitate şi să lucrez cu creatori care îmi lasa fiinţa să vibreze în fiecare moment. Aşa a fost întâlnirea cu Radu Afrim şi Arman Petras, regizori cu care am lucrat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, teatru în care mă simt provocată şi protejată în acelaşi timp şi căruia îi datorez extrem de mult. Nu am adăugat teatrul pe lista cu problemele existenţiale, dar fără el nu aş avea facturile interioare decontate la zi... şi aşa mai am multe restanţe... Din iarnă încep repetiţiile la un proiect foarte ambiţios, tot la Sibiu, în regia minunatului crazy boy al teatrului românesc, Botond Nagy. Împreună cu el şi cu colegii de acolo punem la cale una dintre piesele mele preferate, „Hedda Gabler”. Deci, ne vedem la sfârşitul lui februarie.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.