Grupul progressive metal Tool a lansat, în timpul unui concert susţinut în Jacksonville duminică seară, primele piese în decurs de peste un deceniu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Descending” şi „Invincible” au făcut parte din setlistul de 11 piese al concertului din cadrul festivalului Welcome to Rockville, potrivit consequenceofsound.net.

Acest eveniment marchează debutul turneului Tool, care se va afla, până la jumătatea lunii mai, în Statele Unite, ajungând apoi în Europa - Germania, Cehia, Austria, Polonia, Italia, Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Elveţia, Belgia, Spania şi Portugalia.  

Tool a prezentat în trecut, instrumental, piesa „Descending”, însă duminică compoziţia a fost interpretată integral.

Este presupus că ambele piese vor face parte de pe viitorul album al trupei, al cincilea şi primul de la „10.000 Days”, apărut în 2006.

Despre noul album, toboşarul Danny Carey declara la începutul anului că va fi lansat în luna aprilie, iar liderul grupului, Maynard James Keenan, a precizat recent că va fi lansat „între mijlocul lunilor mai şi iulie” ale acestui an.

Tool este formată din Maynard James Keenan (voce, chitară), Danny Carey (tobe), Adam Jones (chitară) şi Justin Chancellor (bas).

Formaţia a fost înfiinţată în 1990, de Maynard James Keenan (voce, chitară), şi a debutat cu albumul „Undertow", trei ani mai târziu. A câştigat trei premii Grammy - dintre care două pentru cea mai bună interpretare metal: „Ænema", de pe albumul „Ænima" (1996), şi „Schism", de pe albumul „Lateralus" (2001), iar al treilea trofeu i-a fost acordat lui Adam Jones pentru grafica albumului „10,000 Days" (2006).

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.