Grigore Leşe a fost înlocuit cu 35 de cântăreţi, sportivi şi cineaşti, în noua varianta a videoclipului ”Despre smerenie” - un manifest împotriva Catedralei Mântuirii Neamului -, lansat de grupul Taxi pe 7 aprilie, după ce a cerut să fie scos din colajul video.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Iniţial, videoclipul a fost lansat de grupul Taxi alături de 33 de personalităţi din lumea muzicii, a teatrului şi literaturii, între care Dan Bittman, Andi Vasluianu, Victor Rebengiuc, Mircea Cărtărescu şi Grigore Leşe.

După numai trei zile de la lansare, Grigore Leşe a declarat pentru agenţia de presă News.ro că a cerut să fie scos din videoclipul trupei Taxi, pentru că i s-a spus că mesajul melodiei este despre bisericile de lemn şi cultura străveche, şi nu că este un manifest contra Catedralei.

Trupa Taxi a reacţionat la declaraţiile lui Leşe, spunând că acesta a văzut videoclipul şi cunoştea versurile melodiei. ”Respectăm decizia domnului Grigore Leşe de a se retrage din videoclipul «Despre smerenie». Drept care retragem videoclipul de pe YouTube. Vom reveni - după Paşte - cu o variantă în care domnul Leşe nu va mai fi inclus. Dorim să vă asigurăm că nu ne retragem, nu ne răzgândim”, au anunţat membrii trupei Taxi.

"Azi noapte am avut un vis: Catedrala Mântuirii Neamului românesc era gata. Iar eu m-am dus la catedrală de dimineaţă să-l caut pe Dumnezeu. Nu l-am găsit. Sunt convins că era acolo, dar pur şi simplu nu l-am găsit eu, deşi l-am căutat până şi-n sălile polivalente, si în cele 12 lifturi, şi în parcarea subterană şi în spaţiile auxiliare. Nu l-am găsit, dar nu m-am mirat. Acolo totuşi e o suprafaţă de 11 hectare”, începe melodia semnată "Taxi şi prietenii".

”Dumnezeu preferă lemnul. Lemnul şi spaţiile mici”, este refrenul cântat de invitaţii formaţiei: Dan Bittman, Cornel Ilie, Monica Anghel, Virgil Ianţu, Andi Vasluianu, Dorina Chiriac, Ştefan Bănică, Robin Proca, Andi Moisescu, Dani Oţil, Paula Chirilă, Horia Moculescu, Toni Grecu, Irina-Margareta Nistor, Dan Byron, Teo Trandafir, Oreste Teodorescu, Pavel Bartoş, Ada Milea, Călin Goia, Mircea Cărtărescu, Horia Vîrlan, Guess Who, Laura Lavric, Andreea Esca, Răzvan Simion, Alexandru Andrieş, Emilia Popescu, Mircea Baniciu, Alexandra Ungureanu, Oana Pellea şi Victor Rebengiuc. 

Lor li se adaugă, în noua variantă, Marian Râlea, Andrei Aradits, Marius Florea Vizante, Cătălin Mitulescu, Pavel Stratan, Cristian Hrubaru, Ovi, Adrian Daminescu, Alin Dincă, Radu Gheorghe, Dana Dorian, Flavius Buzilă, Ivan Patzaichin, Dan Finţescu, Tudor Ionescu, Carmen Tănase, Aurelian Temişan, Alina Manole, Nico, Marius Baţu, Mike Godoroja, Benone Sinulescu, Ada Condeescu, Cristi Greţcu, Stela Popescu, Dragoş Bucurenci, Daniel Iordachioae, Florin Ristei, Marius Manole, Monica Davidescu, Ioan Gyuri Pascu, Cosmin Vaman, Bebe Cotimanis, Mihai Petre şi Kempes.

Videoclipul alb-negru este semnat Tudor Olaru.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.