Filmul "Oameni de treabă", regizat de Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian şi Crina Semciuc în distribuţie, va putea fi urmărit de marţi pe Netflix.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Comedia neagră ce îl are ca protagonist pe Iulian Postelnicu în rolul lui Ilie, un poliţist într-un sat de graniţă din nordul României, s-a bucurat de aprecierea criticilor din străinătate şi din ţară, de un bogat circuit festivalier şi a primit 10 nominalizări la Premiile Gopo 2023, eveniment care are loc tot pe 25 aprilie 2023, de la ora 19:00, la Teatrul Naţional ,,I. L. Caragiale'' din Bucureşti.

"Oameni de treabă", o comedie neagră ce spune povestea unui poliţist din mediu rural prins într-o serie de întâmplări nefaste ce îl obligă să ia decizii importante, a avut premiera internaţională în 2022 la Festivalul de Film de la Sarajevo şi a fost selectat în peste 20 de festivaluri internaţionale. Distins cu Marele Premiu „Golden Atlas" la Festivalul Internaţional de Film de la Arras (Franţa), Premiul pentru Cel mai bun regizor în cadrul Leskovački Internacionalni Festival Filmske Režije, Serbia (Wild Film selection) şi Premiul special al Juriului la Festivalul Filmului Francofon de la Namur (Belgia), filmul este produs de Papillon Film şi Tangaj Production (România) în coproducţie cu Screening Emotions (Bulgaria) şi Avanpost Production (România).

Pentru interpretarea sa excepţională, protagonistul Iulian Postelnicu are în palmares două premii obţinute la Festivalul Internaţional de Film de la Cottbus (Germania) şi Festivalul Internaţional al Filmului Francofon de la Namur (Belgia).

Alături de Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian şi Crina Semciuc, din distribuţie mai fac parte actorii Oana Tudor, Daniel Busuioc, Anne Marie Chertic, Radu Ghilaş, Cezar Amitroaei, Lenuş Teodora Moraru, Alexandra Vicol, Ioan Creţescu, Petruţ Butuman, Marius Rusu, Bogdan Horga, Gheorghe Frunză, Irina Mititelu, Andrei Stehan, Vitalie Bichir, Cătălin Mîndru şi Delia Lupaşcu. Filmul a avut premiera naţională pe 25 noiembrie 2022.

Anamaria Antoci este producătorul filmului, Poli Angelova este co-producător, iar Ana Voicu producător delegat.

Distribuit în România de Bold Film Studio, "Oameni de treabă" a atras atenţia presei de specialitate, fiind comparat de publicaţia britanică Screen International cu un western de fraţii Coen sau Tarantino, în timp ce Variety l-a descris pe Ilie „un om ridicol de înnodat într-o cultură a corupţiei încât este greu de spus unde încep şi unde se termină propriile impulsuri şi principii", iar Cineuropa a lăudat interpretarea remarcabilă a actorului principal, Iulian Postelnicu - „străluceşte cu adevărat, construind de la zero (cu un nou accent, postură şi o gamă impresionantă de grimase) un personaj pe care publicul nu va şti niciodată dacă ar trebui să-l compătimească sau să-l urască."

La Premiile Gopo, "Oameni de treabă/ Men of Deeds" beneficiază de 10 nominalizări la categoriile: Cel mai bun film de lungmetraj, Cea mai bună regie - Paul Negoescu, Cel mai bun actor în rol principal - Iulian Postelnicu, Cel mai bun actor în rol secundar - Vasile Muraru, Cea mai bună actriţă în rol secundar - Crina Semciuc, Cel mai bun scenariu - Oana Tudor şi Radu Romaniuc, Cea mai bună imagine -  Ana Drăghici, Cel mai bun montaj - Eugen Kelemen, Cea mai bună muzică originală - Marius Leftărache, Cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură - Bistra Ketchidjieva, Andreea Lupu.

"Oameni de treabă/ Men of Deeds" va fi distribuit în cursul acestui an şi în SUA, prin intermediul companiei Dekanalog.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.