Filmele „Captain Marvel”, cu Brie Larson în rol principal, şi „Capharnaüm”, de Nadine Labaki, nominalizat anul acesta la Oscar, se numără între premierele româneşti ale weekendului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Filmul SF de acţiune „Captain Marvel”, regizat de Anna Boden şi Ryan Fleck, o are în centru pe Carol Danvers, care devine unul dintre cei mai puternici eroi din univers, atunci când Pământul este prins într-un război galactic dintre souă specii de extratereştri.

Din distribuţie mai fac parte Samuel L. Jackson, Jude Law şi Annette Bening.

Lungmetrajul „Capernaum/ Capharnaüm", regizat de libaneza Nadine Labaki, a fost nominalizat la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină" a premiilor Oscar 2019. Filmul prezintă povestea inspiraţională a unui băieţel care se luptă să supravieţuiască sorţii copleşitoare. Recompensat cu marele premiu al juriului la Festivalul de Film de la Cannes 2018, lungmetrajul are o distribuţie alcătuită în totalitate din actori non-profesionişti, ce interpretează personaje ale căror vieţi sunt strâns legate cu ale lor.

Cel mai nou film al turcului Nuri Bilge Ceylan, „Sub umbra părului sălbatic”, are premiera vineri pe marile ecrane româneşti. Lungmetrajul a fost, la rândul lui, propunerea Turciei pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină” a premiilor Oscar 2019.

Povestea despre un tânăr scriitor care încearcă să găsească banii necesari pentru a-şi publica un roman a avut premiera în competiţia Festivalului de Film de la Cannes şi este prima a cineastului premiat în 2014 cu Palme d'Or („Winter Sleep”) care a reprezentat Turcia la Oscaruri. Ceylan a mai fost premiat la Cannes cu trofeul pentru „cel mai bun regizor” („Three Monkeys”, 2008) şi cu Marele premiu al juriului („Distant”, 2002).

Documentarul „Distanţa dintre mine şi mine”, realizat de Mona Nicoară şi Dana Bunescu, care o are în centru pe scriitoarea şi poeta Nina Cassian, rulează şi el de vineri în cinematografele din ţară.

Realizat după o idee a Adei Solomon, „Distanţa dintre mine şi mine” este un film despre credinţe, artă şi putere, care explorează fricţiunea dintre memoria personală şi arhiva oficială, dintre realitatea noastră actuală şi naraţiunile pe care le construim despre trecut. Cu o reputaţie de femeie fatală, băutoare şi fumătoare prodigioasă, poeta avangardistă, compozitoarea şi graficiana Nina Cassian (1924 – 2014) a fost simultan complice şi problematică pentru regimul stalinist, după care a intrat în conflict direct cu regimul Ceauşescu, şi a terminat într-un exil nedorit la New York în 1985, în urma uciderii disidentului Gheorghe Ursu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.